Fostul primar Nicolae Țandără vrea să-și recâștige în instanță funcția de consilier local!

În cadrul unei ședințe ordinare a CL din Gura Caliței, fostul primar al comunei în perioada 2012 – 2016, Nicolae Țandără, a fost exclus din consiliul local. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de majoritatea PNL în baza unei hotărâri judecătorești care confirma starea de incompatibilitate a fostului edil.


„În urma unei hotărâri definitive a instanței și a raportului ANI am propus un proiect de excludere a domnului consilier Țandără. Au fost opt voturi pentruși trei abțineri, din care una a domnului Țandără”, ne-a spus viceprimarul comunei, Ionel Arsenie.


Fostul consilier și primar spune că hotărârea luată de consiliul local a fost nelegală deoarece fapta săvârșită, adică incompatibilitatea, s-a prescris. Din acest motiv, Nicolae Țandără spune că se va adresa instanței de judecată pentru a-și recâștiga dreptul pierdut, adică funcția de consilier local.


„Deocamdată e o chestiune de amuzament, nu este ceva care să mă precipite. Probabil că mă voi adresa instanței pentru că totuși este vorba de o chestiune nelegală. Ar fi trebuit ca măcar să se ia în considerare documentele pe care le-am pus la dispoziția consiliului local nu să se repeadă să dea un vot politic, că altceva n-a fost. Practic nu au respectat Legea 54, art. 25”, ne-a declarat Nicolae Țandără.


Nicolae Țandără a fost ales în 2012 ca primar din partea PD-L și a candidat în 2016 din partea PSD. Potrivit Agenției Naționale de Integritate, între octombrie 2012 și decembrie 2013 el s-a aflat în stare de incompatibilitate fiind, în același timp, primar și membru în consiliul de administrație la școala gimnazială din localitate.

 

Adauga comentariu