Fostul fotbalist Martins Adailton - recompensă de 1.000 de euro pentru o angajată a unei benzinării din Focșani!

Fotbalistul brazilian Martins Adailton, acum retras din activitate, își amintește și acum o întâmplare de pe vremea când era una dintre vedetele echipei FC Vaslui. Impresarul Mugurel Ilisei a povestit pentru Gsp TV un gest ieșit din comun al starului, de pe vremea când juca în România.


Toată această întâmplare are legătură cu municipiul Focșani. Aflat în drum spre Vaslui, Martins Adailton și-a uitat borseta într-o benzinărie din oraș. Amintindu-și pe drum, el a făcut cale întoarsă și, nu mică i-a fost surpriza când a constatat că o angajată de acolo îl aștepta cu borseta. În semn de mulțumire, Adailton i-a dat angajetei o mie de euro.


"Eram în drum spre Vaslui, iar Adailton își uitase borseta într-o benzinărie din Focșani. Avea toate actele acolo. O doamnă care lucra la acea benzinărie ne aștepta cu borseta lui Adailton, o păstrase. El i-a dat un cadou consistent doamnei de acolo, mai exact 1.000 de euro", a povestit Mugurel Ilisei la Gsp TV.


Martins Adailton, acum în vârstă de 42 de ani, a jucat la FC Vaslui în 2010 și s-a retras din carieră în 2014. El a mai evoluat la PSG, Parma, Genoa, Bologna dar și în naționala de tineret a Braziliei.

 

Adauga comentariu