Fost chiriaș al blocului G2, mutat de primărie pe strada Revoluției: „Blocul e plin de ploșnițe, mizeria și haosul este mai mare decât a fost în G2”. Vezi ce locuințe urmează să fie repartizate și cui

Mutarea locatarilor din blocul G2, care urmează să fie demolat, nu a fost atât de simplă pe cât părea. Acum, în ianuarie, aflăm că a existat cel puțin un caz în care un chiriaș a refuzat să plece într-o cameră pe Revoluției 16, acceptul fiind dat doar după ce primăria i-a pus la dispoziție o garsonieră cât de cât locuibilă. Într-un proiect care se va discuta joi în ședința consilierilor locali se arată că o familie care locuia în Blocul G2 a primit repartiție pe Revoluției, însă era cât pe aici să nimerească din lac în puț: „atât el cât și soția acestuia prezintă grave probleme medicale, drept pentru care se impune acordarea unui spațiu locativ care să îndeplinească condițiile minimale necesare de trai”, se arată în raport. Lapidar, se „explică” cum că au apărut avarii ce necesită efectuarea unor lucrări de reabilitare de durată și că se impune schimbarea repartiției.

Povestea din spatele schimbului repartiției este însă explicată în cererile înainte primăriei de către capul familiei. „În data de 26.11 a venit domnul administrator al blocului G2 cu propunerea de a ne muta pe strada Revoluției 16, propunere pe care am refuzat-o. ... Blocul e plin de ploșnițe, mizeria și haosul este mai mare decât a fost în G2, apa și lumina sunt la comun, grupul sanitar este comun. Suntem două persoane cu grave probleme de sănătate, care nu ne permit folosirea în comun a grupului sanitar, cu atât mai puțin locuirea la un loc cu un parazit atât de periculos și anume: ploșnițe! Situația locuințelor de pe strada Revoluției este aceeași ca a blocului G2. Cine îmi poate garanta că în scurt timp nu voi rămâne și acolo fără apă potabilă și curent electric datorită sumelor datorate? Am plătit suficient în acest bloc, ce au consumat vecinii fără venituri și încă mai plătesc, de aceea nu sunt dispus să mai plătesc ce consumă alții. Domnule primar, mă întreb și vă întreb, pentru alte familii cum s-au putut găsi locuințe decente, iar mie nu mi se găsește decât acolo unde e cea mai mare mizerie, haos. Voi continua să locuiesc aici, în aceste condiții...”, scria focșăneanul într-o cerere depusă în decembrie la primărie. Ulterior, la câteva zile, după ce i-a fost repartizată locuința socială pe Revoluției 17, omul a revenit cu o altă solicitare: „vă mulțumesc că mi-ați aprobat o locuință socială, dar vă rog respectuos să înlocuiți camera, deoarece atât eu cât și soția mea suntem două persoane cu multiple afecțiuni medicale grave, iar camera... este devastată, nu are parchet, paravan, iar partea electrică este distrusă. Nu am posibilități financiare pentru a amenaja această locuință, iar camera... se află într-o stare cât de cât decentă, pentru a ne putea muta în această perioadă a anului”.

Alți 5 focșăneni sunt pe lista de priorități pentru o locuință socială cu chirie, listă care urmează a fi votată - toți pentru garsoniere pe Revoluției. După cum se arată în raport, în 2018 au fost înregistrate 63 de cereri pentru acordarea de locuințe sociale. Acum sunt libere cinci „ca urmare a evacuării foștilor chiriași și a neprezentării titularilor contractelor de închiriere”.

Și unele ANL-uri date de primărie sunt cu probleme. Astfel, consilierii vor discuta aprobarea schimbării repartiției pentru șapte persoane, care stau pe Strada Ulmului 1, Bradului 5, Democrației 1, 16 și Democrației 18. Dintre acestea, patru solicitări au în spate motivația că locuințele sunt deteriorate, două fiind repartizate chiar în august 2018. În alte două solicitări se arată că procedura de comunicare a adresei repartiției a fost viciată. „Locuințele sunt deteriorate prezentând urme de igrasie pe zone extinse de perete, găuri în pereți, parchet mucegăit și dizlocat”, este explicația pe scurt.

Garsoniere libere tot apar pe lista Primăriei Focșani, așa că, pe lângă aceste mutări, joi se va vota și lista nominală cu persoanele cărora li se repartizează locuințe pentru tineri destinate închirierii. „În perioada decembrie 2018 - ianuarie 2019 au devenit libere din punct de vedere juridic, ca urmare a cererilor de rezilieredepuse de titularii contractului de închiriere, 61 unități locative situate în Cartierul Tineretului Sud și în Cartierul Brăilei”, se arată în raport. Din cele 61 de locuințe pentru tineri, 7 sunt apartamente cu două camere.

Adauga comentariu