EXCLUSIV: Tata lui Rafila, în calitate de șef al Securității Arad, a ordonat moartea lui Ștefan Zarea, icoană a social-democrației în anii ‘40. Azi, Ciolacu îl pune pe Rafila Jr să deschidă lista PSD la Cameră

Marcel Ciolacu, președintele PSD și Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național, au dat ample interviuri, în ultimele două săptămâni, despre senzaționalele criterii de integritate pe care le vor impune pentru noii recruți al PSD ce vor intra în Parlament. Dâncu și Ciolacu, cu gâlgâit afectat în voce, au aruncat înspre urechile auditoriului cuvinte precum: ”morală”, ”integritate”, ”noua generație” șamd. - de aceea ne-am fi așteptat ca, în fruntea listei pentru Camera Deputaților, să apară, pe bune, simbolul unei noi generații de social democrați. Când colo Ciolacu s-a făloșit în fața televizoarelor anunțând, ca un Gigi Becali al politicii românești, un mare transfer în PSD, cel al ”reputatului” Alexandru Rafila, pe care l-a prezentat drept un eminent doctor și profesor, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.

Superficial și neatent la detalii, consiliat prost de mâna sa dreaptă, Bogdan Popescu, Marcel Ciolacu a dat o palmă la un rahat prin nominalizarea lui Rafila în fruntea listei social democraților de la Cameră.

Fiindcă Alexandru Rafila este, așa cum vom dezvălui în Ziar de Cluj astăzi, nu numai fiul unui torționar securist, căci tatăl său a fost șeful Securității Arad între 1948-1949, dar acesta este și ucigașul, țineți-vă bine, lui Ștefan Zarea, icoană a social democrației în anii 40, ucis în bătaie de gealații lui Rafila.

Și nu o zicem noi, ci doamna Lucia Hossu Longin, regizor și autorul seriei de reportaje fulminante intitulate ”Memorialul Durerii” - în care s-a documentat și s-au descris ororile la care au fost supuși mulți lideri politici în închisorile de la Sighet, Râmnicu Sărat, Pitești, Jilava sau Arad, în anii de teroare comunistă ai secolului trecut.

Bogdan Popescu, mâna dreaptă a lui Ciolacu, nu și-a făcut prea bine datoria. Rafila avea mapa profesională plină de rahat. Trebuia să îi spună șefului asta

Informația că Alexandru Rafila Jr, candidatul PSD de azi, este fiul unui torționar securist nu a apărut prima oară la noi, la Ziar de Cluj, ci în publicația online aktual24.ro, un site fără prea multe notorietate.

Este și momentul în care am luat decizia să verificăm informațiile din articolul de pe aktual24 care nu ofereau prea multe puncte de reper, prea multă bază factuală.

Primul pas a fost să aflăm noi, cei de la Ziar de Cluj, dacă tatăl lui Alexandru Rafila a fost securist. Și am aflat nu numai că a fost securist, ci chiar maior în Direcția Regională Timișoara, la Serviciul Județean Arad al Securității.

Rafila Alexandru s-a născut în URSS la data de 12 aprilie 1920 și, ca șef al Securității Arad, a fost unul dintre cei mai feroce torționari ai Banatului, celebru pentru bătăile aplicate personal, sau, la ordin, de subalternii săi. Celebru pentru ororile la care îi supunea, fără milă, pe toți cei care îi cădeau în cale.

Am luat decizia de a o contacta imediat pe Lucia Hossu Longin, autoarea seriei Memorialul Durerii și care ne-a oferit trista dezvăluire.

Potrivit Luciei Hossu Longin, în declarația care o aveți mai jos, ultima crimă ordonată de Alexandru Rafila, înainte de a fi scos din ”sistem” a fost să îl omoare în bătaie pe fruntașul social democrat Ștefan Zarea, un om excepțional, care alături de Titel Petrescu a fost un erou al social democrației în anii 40.

Că Marcel Ciolacu nu știe asta e foarte trist. Că Marcel Ciolacu se dezice de trecutul social democrației, de oameni ca Titel Petrescu sau Ștefan Zarea, este strigător la cer.

Dar e inacceptabil ca Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD, să accepte în continuare ca Rafila să deschidă listele social democraților la camera Deputaților în condițiile în care Vasile Dâncu e fiu de țărani liberi din regiunea Năsăudului, zonă liberă de comunism, neatârnată vreodată vreunei dictaturi, considerată granița cea mai bine păzită a Imperiului Austro-Ungar, despre a cărei grăniceri însuși Împăratul spunea că sunt neatârnați, loiali și liberi.

Dacă ar ști tatăl lui Vasile Dâncu care sunt noile criterii de integritate ale fiului său s-ar răsuci în mormânt de rușine!

După ce o să citiți, mai jos, mărturisirea grea a Luciei Hossu-Longin, mai zăboviți în acest articol ca să citiți declarația penibilă a lui Ciolacu pe care l-am rugat, din partea Ziar de Cluj, să comenteze situația.

Rafila nu are ce să caute cap de listă la Camera Deputaților din partea PSD, nu are ce să caute în PSD după această dezvăluire.

Putem fi de acord, parțial, că, pentru păcatele părinților, copiii nu trebuie să fie în mod necesar responsabili, însă păcatul crimei tatălui lui Alexandru Rafila este unul special, important pentru acest moment al timpurilor.

Ultima sa crimă, ultimul său ordin a fost să fie omorât un social democrat. Să fie omorât în bătaie și transformat într-un sac de carne.

Și atunci considerăm că e total imoral ca, 70 de ani mai târziu, fiul de torționar să primească privilegiul reprezentării social democrației în Parlament.

Tatăl lui Rafila a fost un criminal împuțit, un ucigaș de social democrați, în fapt un ucigaș de români.

Lucia Hossu-Longin mărturisește, mai jos, că nici măcar în anii 90, la momentul în care doamna Hossu-Longin îi intervieva pe torționarul Rafila, acesta nu își admitea vina, nu era spășit, nu era pocăit, nu se simțea vinovat pentru crimele sale.

Culmea conștiinței de criminal înnăscut, Alexandru Rafila a amenințat-o cu bătaia și moartea chiar în timpul interviului pe Lucia Hossu spunându-i ceva incredibil: dacă ar fi fost în anii 39 ar fi arestat-o și pe ea.

Ce naște din securist, conștiință mănâncă - este o parafrază pe care îndrăznim să o propunem aici. O fi PNL promotorul interlopilor, dar PSD încă nu se poate despărți de proasta mentalitate de a propune in funcții înalte fii de securiști sau fii de torționari.

În postările sale, scrise de Bogdan Popescu, Marcel Ciolacu vorbea despre Holocaust și ororile sale.

În incultura sa ipocrită, Marcel Ciolac nu a avut timp niciodată să urmărească dea fir a păr Memorialul Durerii, fiind preocupat în anii 90 mai mult să-i țină pușca lui Omar Haissan, atunci când pleca în calitate de slugă la vânătoare cu el. E greu pentru Marcel Ciolacu să înțeleagă ce au pătimit Brătianu sau Maniu, sau eroul social democrat Ștefan Zarea, sau episcopul greco-catolic Iuliu Hossu în închisorile comuniste.

Felul în care au fost uciși prin bătăi și umilințe, plecând spre Ceruri uciși de propriii lor semeni transformați în animale.

E greu pentru Marcel Ciolacu și Vasile Dâncu să înțeleagă ce au pătimit acești oameni chemați să trăiască pentru alții.

Marcel Ciolacu și Vasile Dâncu nu au decât să elimine pe cine vor de pe liste, pe Ecaterina Andronescu, pe Eugen Teodorovici, pe Florin Iordache, pe Viorica Dăncilă, pe Liviu Pleșoianu. Gesturile lor care mimează curățarea partidului se mânjesc cu sângele fruntașului Ștefan Zarea, ucis de tatăl lui Alexandru Rafila, astăzi nominalizat de Ciolacu și Dâncu să devină stindardul PSD.

Ziar de Cluj l-a contactat pe Vasile Dâncu, președintele Comitetului Național PSD, redăm discuția purtată prin SMS:

Reporter Ziar de Cluj SMS: În celebra serie de documentare Memorialul Durerii, tatal candidatului Rafila apare ca un tortionar feroce al securitatii anilor 50. Sunteti fiu de taran din Nasaud, zona de oameni liberi, acopera nominalizarea domnului Rafila criteriile PSD de integritate implementate de dumneavoastră? 

Vasile Dâncu răspuns SMS: Ati verificat Dvs aceasta informatie? Stiti precis?

Reporter Ziar de Cluj SMS: Stimate domnule Dâncu, nu doar ca am verificat, da ravem si repere concrete. Potrivit CNSAS Rafila a fost șeful Securitătii Arad in perioada 48-49. Mai mult doresc sa transform intrebarea. Domnul Rafila este ucigașul fruntasului social democrat Stefan Zarea, așa cum apare in episodul 6 din Memorial. Practic fiul unui social democrat deschide lista social democratilor la Parlamentare, 70 de ani mai tarziu. Este această informație un criteriu de integritate pentru dumneavostra, demn de al păstra pe Alexandru Rafila ca stindard la PSD?

Vasile Dâncu răspuns SMS: Eu nu cred ....voi vorbi cu Domnul Rafila. Dar putem sa  pedepsim pe cineva pentru pacatele stramosilor? Are vreo vina daca s-ar adeveri tatal lui a fost un ticalos? Poate toata viata a suferit si el din cauza asta.
Doar in vremea de trista amintirea originea sanatoasa era un criteriu. Asa s-a ajuns la crime. Ce spuneti daca fiul unui tortionar s-ar face medic pentru a vindeca parte din suferinta lumii pentru a rascumpara pacatele tatalui? Nu ar fi o poveste frumoasa si de un umanism total?

Reporter ZIar de Cluj SMS: Domnule Dancu, la nivel de simbol, ultima sa crima a fost impotriva unui erou al social democratiei. Ca fiu de taran din Nasaudul granicerilor, vi se pare ok?

Vasile Dâncu răspuns SMS: Cand voi fi convins de veridicitatea informatiei voi raspunde. Deocamdata imi pare  un atac electoralist si black campaign. 

Declarația făcută de Lucia Hossu-Longhin pentru Ziar de Cluj:

Filmul acesta, care e transcris în carte, cu cerberii penitenciarelor, deci (și despre) Alexandru Rafila, a fost făcut în urma unei hârtii a AFDPR-ului Arad, care a trimis către procuratura militară Oradea, l-a denunțat pe Alexandru Rafila ca autorul moral al uciderii țăranilor, a unui grup de țărani (în număr) de 29. Au fost executați pe loc, fără judecată, fără nimic. În anul 1947. Eu am făcut interviul cu el. Pe parcursul interviului mi-a spus că fiul lui este tot doctor și n-am insistat că nu aveam nimic cu fiul lui că se poate întâmpla uneori ca fiii să fie oameni nevinovați și părinții să fie criminali. Dar faptul că nu-și asumă acest destin al tatălui său e de comentat.

Deci ce a fost. Rafila a fost, din 45 până în 47, inclusiv 47, a fost șeful Securității Arad. La răscoalele țărănești care au avut loc acolo, împotriva colectivizării, el a făcut un bilanț tragic al răscoalei anticomuniste. Adică 29 de țărani au fost executați pe loc, 340 de ani de muncă zilnică și temniță grea, peste 100 de familii deportate și alți uciși sau răniți în timpul ocupării satelor. Acuma, eu am stat de vorbă cu el despre asta și el spunea că având funcția asta a fost obligat, a primit sarcină de la partid ca să facă asta. Dar ceea ce este mai strigător la cer este că este acuzat de uciderea social democratului, fruntașului social democrat, Ștefan Zarea care în urma bătăilor a decedat. Aplicate de oamenii lui Rafila și de Rafila probabil, dar el este factor răspunzător. Era șeful Securității. A murit omorât în bătaie și acum după ani de zile, iată fiul lui social democrat. Adică eu spun la un moment dat că social democrații îl țin la icoană pe Ștefan Zarea ăsta ca fiind un om excepțional și el l-a omorât.

Erau și partide social democrate, cu Titel Petrescu și social democrații îl aveau pe Zarea în tablou, ca fiind unul dintre eroii partidului lor. A murit la 30 de ani omorât în bătaie. Am discutat despre țăranii care au fost omorâți și am dat lista lor că a fost un masacru acolo pe care el l-a condus. Un masacru. Și după aceea, printre personajele de care e vinovat de moartea lor este și Ștefan Zarea. La 30 de ani a murit în bătăi, în torturi. Eu spun acolo că Rafila Alexandru a devenit medic în București după ce a plecat din Securitate a devenit medic. Și atât, nu am făcut precizări referitoare (la urmaș), că pe atunci nici nu mă gândeam: o fi un doctor obscur, sau nu mă gândeam că va ajunge un demnitar.

M-a amenințat și pe mine că dacă cu timbrul ăsta de revoluționară (mă adresez) mi-a spus, v-aș fi arestat în 49. Deci nu, nu, nu avea nici un fel de căință, niciun fel de recunoaștere .

Toată Securitatea lucra la ordine, dar nu era obligată să facă crime atât de odioase. Țărani scoși din case și împușcați în mijlocul uliței. Să vedeți în carte că dau câțiva țărani care povestesc cum a fost chestia asta, a fost îngrozitoare. Presându-i ca să se predea, să-și dea cotele.

Contactat de Ziar de Cluj, Marcel Ciolacu, președintele PSD a comentat:

Am avut o discuție cu domnul profesor. Tatăl dânsului, cu toate că e decedat de vreo 20 de ani, lucrurile invocate în Memorial sunt din luna august. Tatăl lui nu mai lucra în acea perioadă acolo. Eu înțeleg acest atac asupra părinților, presupun că urmează copiii. Urmează și atacurile asupra domnului Cercel. Este un atac murdar dus de PNL în acest moment. Eu dacă aș fi în locul domnului Orban aș chema acești specialiști, de altfel unicii doi specialiști ai României să mă sfătuiesc cu ei, nu să îi atac. Aceasta este părerea mea.

Redăm mai jos episodul șase al documentarului Memorialul Durerii, dedicat lui Alexandru Rafila:

Adauga comentariu