„Errare humanum est” - Nicușor Păcuraru este nevinovat!

Dintr-o regretabilă eroare, pe care ne-o asumăm, s-a produs o confuzie regretabilă. Anunțăm cu tristețe că paranghelia cu dansuri din buric nu va avea loc la Vulturu. Adică, va fi organizată în comuna Vulturu dar nu în Vrancea, ci tocmai în județul Constanța, acolo unde există o localitate cu același nume. Tocmai din această cauză s-a produs și această încurcătură care, departe de a fi o greșeală ireparabilă, nu poate avea ca rezultat consecințe deosebit de grave pentru


Așadar, poate spre dezamăgirea multor cetățeni din Vulturu de Vrancea, în luna august serbările comunei vor avea loc, posibil și cu ministrul Tudorel Toader, însă fără dansuri ațâțătoare din șolduri și muzică de petrecere grecească sau de pe malurile Bosforului.


Pe această cale suntem alături și de primarul Nicușor Păcuraru, în greaua încercare prin care a trecut după telefonul primit de la consăteanul dumnealui, ministrul Justiției, Tudorel Toader. După câte ne spunea edilul, destul de abătut, vultureanul Toader a prins de veste, în mod cu totul neașteptat, că va dansa anul acesta la Zilele Comunei Vulturu, înainte chiar de a-i trece așa ceva prin cap. Deși prins până peste urechi în tot soiul de ordonanțe de urgență, ministrul Tudorel Toader și-a făcut timp să-și muștruluiască consăteanul în urma pamfletului nostru de ieri.


Pe această cale îl asigurăm pe (încă) ministrul Justiției, Tudorel Toader, că eroara ne aparține și că primarul Nicușor Păcuraru este nevinovat. Acesta poate fi acuzat de orice ce, numai de gânduri rele la adresa sus-pusului său consătean, nu. Lăsați omul în pace, dom ministru, că e trup și suflet pentru partid!

 

Adauga comentariu