Ecaterina Andronescu în vizită „palmată” la Focșani. Instituția Prefectului povestește evenimentul pe Facebook

Două evenimente au zguduit ieri din temelii orașul Focșani: numirea noului subprefect (în persoana fragilei doamne Stoica) și vizita neanunțată, carevasăzică hodoronc-tronc, a noului vechi ministru al Educației, Ecaterina Adronescu. Dacă primul episod a avut loc în public, cu participarea nemijlocită a mass-media și concursul șefilor de instituții subordonate (cui trebuie, în funcție de interese), cel de-al doilea a fost ținut sub preș (acolo unde se mai bagă și alte chestii) de autoritățile publice. Singura poftită să imortalizeze întâmplarea a fost postul local de televiziune ATLAS TV, trombonul răgușit al administrației PSD în zonă.


Așa aflăm de pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului că ministrul ar fi participat la inaugurarea oficială a bazei de practică a Colegiului Economic din Focșani. Tot de acolo, întrucât pagina oficială a prefecturii nu zice nimic, ni se spune că „la eveniment” ar fi fost prezenți cei doi locotenenți oficiali ai președintelui Marian Oprișan, Ionel Cel-Mare și Dănuț Cristian, precum și primarele Cristi Misăilă. Nu a fost confirmată prezența noului subprefect, Cristina Stoica care, probabil, sărbătorea noul salt ierarhic în carieră.


Prin urmare, Ecaterina Andronescu nu a vrut să facă vâlvă mediatică în jurul excursiei de la Focșani, alegând cu modestie varianta „cu ușile larg închise” și discuțiille tete-a-tete cu părțile moi ale administrației județene. Cum n-avem de unde ști ce și-or fi îndrugat unii altora, pentru că nu am fost invitați să participăm la întâlnire, suntem nevoiți a da crezare celor înșirate pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului.


„Această construcție, începută acum nouă ani, este unica de acest fel din județul Vrancea, fiind gândită să acopere toate nevoile de formare profesională a elevilor acestui colegiu. Merită felicitările noastre Ministerul Educației Naționale, autoritățile publice județene și locale precum și toți directorii Colegiului Economic care au fost în funcție din 2009 până acum deoarece au insistat ca acest deziderat al profesorilor de aici, o bază modernă de parctică, să devină realitate”. Aceste cuvinte înălțătoare ar fi fost rostite de însuși reprezentantul Guvernului României în teritoriu, prefectul Sorin Hornea.


Nu știm ce a spus Ecaterina Andronescu însă putem băga mâna-n foc ce au spus vicepreședinții consiliului județean într-un glas: „vă transmitem cel mai cald bun venit din partea domnului președinte Marian Oprișan care, din motive obiective, nu a putut participa la acest eveniment”. Parcă, pe-acolo, nu?

 

Sursa foto: pagina de Facebook a Instituției Prefectului Județului Vrancea

 

Adauga comentariu