E groasă! Fostul consilier județean Guguianu, cercetat de procurori

Constantin Guguianu, care până mai ieri era consilier județean în aripa lui Marian Oprișan, riscă să suporte consecințe serioase de la ceva ce i s-a părut o glumă bună. În weekend, social democratul Guguianu a postat pe pagina sa de Facebook un trucaj care îl înfățișa pe președintele Klaus Iohannis. Ieri, în urma scandalului iscat pe marginea acestui subiect, PSD s-a spălat pe mâini și a comunicat că nu își susține membrul de partid, iar Costică Guguianu a demisionat din funcția de ales județean. Graba cu care s-a întâmplat totul are totuși o explicație: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat, oficial, că se impun cercetări!

De altfel, fostul consilier județean și-a șters toate postările publice de pe profilul personal. Cu toate acestea, procurorii anunță în comunicat că „Procesul-verbal de sesizare din oficiu, împreună cu xerocopii de pe articolele de presă din mass-media, au fost trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 4 alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/2002, aprobată prin Legea nr. 107/2006, cu modificările şi completările ulterioare”. 

Facem precizarea că încheierea procesului-verbal menţionat anterior reprezintă unul dintre modurile generale de sesizare prevăzut de art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală, având ca scop încunoştinţarea organelor de urmărire penală competente să efectueze investigaţiile necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Sesizarea din oficiu realizată în condiţiile menţionate anterior reprezintă o activitate judiciară care,  în nicio situaţie, nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul PCA Galați.

 

Adauga comentariu