După zece ani de la crima din Bahne, vinovatul vrea să îi fie revizuit dosarul sau să fie liberat condiționat. Cât a stat în pușcărie, Senin Panțică s-a jucat de-a „accidentul”

Au trecut aproape zece ani de la crima din Piața Bahne, pentru care vinovatul a primit 16 ani de închisoare. Victima, de nici 25 de ani, a fost lovită de mai multe ori cu un cuțit în picior, în urma unei reglări de conturi. De altfel, și inculpatul era foarte tânăr. Și, într-un moment de furie, două vieți au fost distruse. Senin Panțică, căci despre el este vorba, nu a negat niciodată că și-a agresat victima. Scuza a fost aceea că nu a intenționat să îl ucidă pe Marian Mironică, ci doar să îl pună la punct. Cu toate acestea, la acea vreme anchetatorii au stabilit că loviturile au fost atât de puternice încât lama cuțitului s-a rupt, iar lovitura fatală a atins vena femurală. Cu toate că au existat martori la incident, nimeni nu a intervenit și nu a anunțat poliția, iar firul evenimentelor a fost greu de pus cap la cap. Aceasta în condițiile în care era vorba despre prieteni și rude de-ale lui Panțică, din comunitatea romă. Ce s-a știut cu certitudine a fost că, într-adevăr, au existat certuri între victimă și criminal, totul pornind de la iubita lui Marian Mironică, cumnata lui Panțică. Victima ar fi fost cea care l-a căutat pe Panțică în vestitul bloc G2, pentru „a-i da o lecție”, iar evenimentele s-au precipitat. Mironică a fost urmărit cu o mașină prin cartierul Bahne, băut, iar Senin Panțică, înarmat cu cun cuțit de bucătărie, a dat loviturile care aveau să îi aducă sfârșitul. La scurt timp, autorul s-a făcut nevăzut, instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare în lipsă, iar Panțică a fost arestat a doua zi, după ce s-a predat. Procesul nu a durat mult: într-un an, deja exista o soluție definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Atât în recurs, cât și în apel, se menținuse condamnarea de la Tribunalul Vrancea, din februarie 2009: 16 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi. Totodată, instanța a dispus la acea vreme ca mama tânărului ucis să fie despăgubită: „20.000 lei despăgubiri materiale reprezentând contravaloare înmormântare şi pomeni ulterioare, 50.000 lei daune morale şi la 3.000 lei cheltuieli de judecată”. Un an mai târziu, mama victimei îl executa pe Senin Panțică în baza soluției definitive.

În toți acești ani de închisoare, numele lui Senin a mai apărut de câteva ori. O dată, într-un dosar de înșelăciune, prin metoda deja patentată de deținuți: accidentul. În 2014, Senin Panțică a fost condamnat, alături de alte șase persoane, pentru o înșelăciune din 2013: trei victime, care au plătit diverse sume de bani după ce au fost convinse că aceasta este singura soluție ca rudele lor să scape de acuzații în urma accidentelor rutiere în care ar fi fost implicate. Panțică nu se schimbase nici atunci la capitolul sinceritate, scuza fiind aceea că a recunoscut faptele doar pentru că ar fi fost silit, nu pentru că ar fi fost vinovat. Sau cel puțin așa au apreciat judecătorii, atunci când l-au condamnat: „7 ani închisoare. Contopeşte restul neexecutat de 10 ani 10 luni şi 28 zile din pedeapsa de 16 ani închisoare, în total având de executat 11 ani 10 luni şi 28 de zile şi 2 ani interzicerea drepturilor”.

Trei ani mai târziu, aceeași instanță a fost învestită cu un alt dosar: o cerere de liberare condiționată, făcută de Senin Panțică. Cerere pe care însă și-o retrage, după ce este transferat de la Penitenciarul Arad la Penitenciarul Focșani. Și aceasta este o altă metodă specifică celor condamnați. Duși într-un penitenciar departe orașul natal, fac cereri la instanțele aflate cât mai aproape de casă, pentru a fi aduși înapoi. Iar apoi le retrag și își văd de vizite și alte afaceri. Anul acesta, Panțică vrea din nou în libertate. Și pentru aceasta, a făcut o nouă cerere, care se va judeca luna viitoare.

Și nu doar atât. De Ziua Europei, pe rolul Tribunalului Vrancea a intrat un alt dosar: o cerere de revizuire a cauzei în care a fost condamnat pentru omor calificat. Cauză care se va soluționa după ce Panțică își va angaja apărător.

Adauga comentariu