Duiliu Zamfirescu și viața la Focșani

În ceea ce-l privește pe inegalabilul și desăvârșitul romancier dar și poet, nuvelist, diplomat și om politic, Duiliu Zamfirescu, sigur cunoaște toată lumea că a avut cu orașul Focșani și cu zona actualului județ Vrancea legături mai mult decât strânse. A venit pe lume, scriu biografii lui, la Plăinești,  în prezent localitate ce se numește Dumbrăveni, dar în trecut s-a mai chemat și Generalissimul Suvorov.


Nașterea scriitorului a avut loc cu câteva luni înainte de dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și realizarea primei Uniri a românilor. Din păcate, un act oficial din zona targului Plăinesti ori de la parohia de acolo, unde se înregistrau cei botezați, nu a fost încă depistat, așa că trebuie să ne mulțumim cu data consemnată în enciclopedii, aceea de 30 octombrie 1858.


A fost primul copil al lui Lascăr și Sultana, mama fiind sora viitorului mare arhitect, Ion Mincu.  În familia Zamfirescu au mai venit pe lume și alți copii, vreo sapte, opt, ultimul pe la anul 1880, deci la 22 ani diferență față de Duiliu. Prin urmare, vorbim de o familie numeroasă care ducea o viață destul de nesigură din punct de vedere material, cu toate că tatăl, Lascăr, arendaș, rentier, negustor și cârciumar se zbătea să procure cele necesare unui trai decent.


În primii ani, Duiliu Zamfirescu locuia cu ai săi într-o casă cu chirie situată pe o latură a Grădinii Publice de azi și probabil că se juca din plin, ca orice copil, cu cei de o seamă, supravegheat, mai mult sau mai puțin atent, de unchiul său, Mincu, doar cu 6 ani mai mare.


În scurt timp, familia Zamfirescu s-a mutat în locuința situată lângă unitatea școlara care îi poartă în prezent numele, casă ce le fusese pusă la dipoziție de bogatul vecin, Râmniceanu, model al personalului Tănase Scatiu, sigur că nu tocmai degeaba, ci pentru serviciile aduse de Lascăr în administrarea vastelor moșii ale Râmniceanului-Scatiu.


Pe la 8 ani, Duiliu a fost trimis la școala primară, zisă și elementară, iar din anul 1869 a început să frecventeze cursurile recentului înființat Gimnaziu Unirea. Notele încasate de acesta la materii precum latina, româna, matematica, geografia și istoria au fost nu mici, ci foarte mici . Clasa întâi de gimnaziu (azi  a V-a ) a terminat-o cu puțin peste nota 4.


În următoarele două clase a depașit nitel media generală anuala de 5, abia în clasa a IV-a ( actuala clasă a VIII-a) a  obținut media generală de 6, semn ca îi mai venise mintea la cap, asta în timp ce unii dintre colegii săi, despre care nimeni nu mai știe astăzi nimic, aveau chiar medii generale de 8 și 9.
În anul 1873, traseul elevului Zamfirescu-Duiliu a luat direcția Liceului Matei Basarab din București, acolo unde tocmai terminase cursurile și Mincu. 

Legăturile scriitorului cu pământurile frumoase ale județului nostru nu s-au oprit în acest moment, vacanțele petrecându -le tot în târgul nostru cel liniștit sau pe la moșiile Scatiului. Mai târziu, cu bani proprii, și-a cumpărat câteva zeci de pogoane de vie și a zidit un conac solid la Faraoane, unde s-a refugiat de multe ori, atunci când viața și profesia l-au lăsat.


După moartea survenită în anul 1922, familia putea alege să-l înmormânteze la București ca și pe Mincu, cu toate acestea rudele au respectat ultima dorintă a marelui scriitor și l-au depus alături de fiul său la Cimitirul Sudic de la Focșani-Vâlcele.


La comemorarea a 10 ani de la moarte, sute de focșăneni i-au adus un omagiu sincer și, probabil că periodic, ar fi făcut același lucru dacă nu venea Al Doilea Război Mondial, apoi tristul regim comunist care a interzis astfel de manifestări. În prezent, locul este îngrijit bine de angajații cimitirului și nu ar fi rău ca și acest mormânt să devină, în scurt timp, monument istoric așa cum s-a întâmplat, din fericire, cu cel al marelui filantrop, Maior Gh. Pastia.

Florin Dîrdală - Arhivele Naționale Vrancea

Adauga comentariu