Din istoria automobilului la Focșani

Ceea ce azi pare banal şi accesibil tuturor, pe vremuri era o curiozitate scumpă şi desprinsă parcă dintr-o lume imaginară. Numit la începuturi ba „trăsură fără cai” ba „tren fără şine”, provocând mai multă  confuzie şi teamă decât încredere, automobilul  şi-a făurit încet, dar sigur, un renume, stârnind încă şi astăzi printre contemporani pasiuni de nevindecat şi rămânând pentru mult timp de acum înainte „eroul” principal al timpurilor moderne.


Inventat în afara graniţelor ţării noastre, la 1 ianuarie 1886, a fost adus pentru prima data la Bucureşti în 1900 de către industriaşul Gheorghe Bazil  Assan. Era vorba de un automobil  fabricat la Liege, în Belgia, înmatriculat cu nr.1. Puţin după  acesta, prinţul Bibescu a venit şi el cu un automobil pe care l-a înmatriculat cu numărul 0 (zero)!? Acelaş prinţ Bibescu a înfiinţat  la 5 aprilie 1904 AUTOMOBIL CLUBUL ROMÂN (ACR), potrivit Wikepedia.


În oraşul nostru, primele exemplare auto au intrat la mai bine de 20 de ani de la inventarea acestei minuni, fiind cumpărate de cea mai importantă instituţie locala: Prefectura Putna. Imediat, locuitorii cu putere financiară au realizat că acest mijloc de locomoţie era superior celor existente, întrucât poate ajunge acolo unde nu pătrunde trenul şi poate merge mai repede decât trăsura şi, în consecinţă, au  început să le achiziţioneze  cu multă încredere

.
În anul 1911, Prefectura comunica Ministerului de Interne că acest judeţ poseda două automobile,  ambele nenumerotate, unul produs de fabrica De Dion Bouton, cu 15 cai putere, care a costat 16 300 lei şi care, din cauza vechimii şi uzurii, nu mai funcţiona, având, printre alte defecţiuni, cazanul de apă fisurat.


Cel de-al doilea autovehicul era unul produs de fabrica Mercedes, cu 30 de cai putere la 900 de” învârtituri”, care a costat 16.200 lei. Întreţinerea lor ajungea la aproximativ 18.000 de lei anual dar pentru că primul automobil era scos din uz, întreţinerea celui de-al doilea costa numai 14.000 de lei pe an, sumă în care intra şi salariul şoferului.


Banii erau procurati de judeţ din fondul drumurilor. Poliţa de asigurare  era achitată la Societatea Română de Asigurări Generale „Generala” din Bucureşti şi oferea 10.000 de lei pentru orice eveniment rutier şi 50.000 de lei pentru pagube totale, inclusiv victime omenesti. Prima de asigurare era de 275 de lei pentru fiecare automobil cu 30 de cai putere, iar asupra acestei prime se acorda o reducere de 10% dacă asigurarea se încheia pe 5 ani.


Primul atelier auto ce a deschis o sucursală în oraşul nostru a fost societatea Leonida & Co. din Bucureşti care, in anul 1911, pentru cauciurile vândute, oferea doritorilor ocazia de a face şi mici reparaţii la automobile. Imediat şi alte societăţi de profil au înființat  filiale la Focşani, printre care firma Stelian G. Sapatino din Bucureşti, societate care oferea la vânzare  cauciucuri trei nervuri de o rezistenţă extraordinară, construite special pentru automobile grele si drumuri foarte rele, precum și cauciucuri antiderapante tip Cuir Ferre şi Rouge Ferre, neîntrecut de solide, cu pânze multiple, puternice şi cu camere de aer excelente.


În ceea ce priveşte primii proprietari particulari de autovehicule, din statistica Poliției Focșani se poate afla că primul șofer al orașului a fost un anume Grigore Gheorghiu, al doilea Victor Barca, cu un auto marca Stobel, iar al 13 lea a fost chiar Duiliu Zamfirescu care conducea un Ford.  Merită amintit că acesta din urmă a fost primul din oraş care a solicitat eliberarea unui permis de conducere, însă a primit doar numărul 13.


Alţi proprietari de automobile care au deţinut permise cu numere de înregistrare până la cifra 100 au mai fost: Ion Simionescu Râmniceanu (fiul Scatiului), Gheorghe Ulise Negropontes (cumnatul eroului de la Mărășești), Mihai Alaci, Alexandru Apostoleanu, Constantin Langa, Anton Cristof, Ion Țăranu, Ștefan Dan și Gheorghe Bodescu.  În ceea ce priveşte mărcile de maşini care au funcționat  între cele două războaie prin oraşul nostru, reiese din documente  că,  pe lângă cele care circulă și în prezent (Renault , Peugeot etc) erau și modele, unele dispărute,  precum Graham Paige, Pontiac, Hudson, Berhet, Vanderer, Oldsmobil, Fulton, Rugby, De Setto, Harley-Davidson,  Alzon, Paige, Sedan, Axion etc


Statistic, în 1932 erau 287 de vehicule cu tracţiune mecanică, dintre care 205 turisme, 17  autobuze , 42 camionete, 19 motociclete şi 4 cisterne . Dintre acestea, 156 erau particulare , restul aparţinând instituţiilor, în timp ce 55 erau taximetre. Trei ani mai târziu, numărul total al autovehiculelor  a ajuns la 330.


Prima instituţie specializată care s-a ocupat de pregătirea şoferilor, în special a celor profesionişti,  a fost Şcoala de Conducători de Automobile  din cadrul Şcolii de Arte şi Meserii  Bucureşti. Acestei şcoli trebuiau să i se adreseze inclusiv doritorii de permis cu domiciliul în oraşul nostru. Taxa pentru profesionişti era de 5000 de lei iar pentru amatori - 3500 lei, suma  putându-se  achita şi în rate.


Primele revizii tehnice în oraşul nostru au devenit obligatorii în anul 1932 şi îi viza, o dată la trei luni,  pe soferii profesionişti. În același an, Chestura de Poliţie Focşani abroga un regulament rutier mai vechi, considerat depăşit, şi adopta unul nou, din care aflăm că toate taxiurile  trebuiau să staţioneze doar în faţa Uzinei Electrice (azi in zona Casei Corpului Didactic), autobuzele ce efectuau curse în judeţ aveau ca și capăt de linie  doar în zona bisericii Domneşti de lângă Piața Moldovei (azi demolată),  iar pe strada Mare a Unirii (str. centrală a orașului ) şi pe strada I.C. Brătianu (azi str. Republicii) era interzisă circulaţia autobuzelor şi autocamioanelor.


În prezent, când numărul şoferilor din Vrancea a depăşit cifra de 100 000, privim cu amuzament vremurile în care autorităţile încercau să fluidizeze traficul celor câtorva zeci de automobile prin oraș, impuneau restricţii de viteză  chiar şi până la enorma valoare  de 5 km pe oră  sau stabileau reguli de circulaţie , folosind mijloace de avertizare vizuală , desenate într-un mod de-a dreptul copilăresc .


Fără îndoială e bun  progresul care a determinat ca un mijloc de locomoţie accesibil în trecut  doar unei pături restrânse a populaţiei,  să devină în zilele noastre un lucru pe care şi-l poate permite aproape oricine. Ceea ce s-a pierdut, in schimb, este farmecul de odinioară, când un automobil şi conducătorul lui strângeau în jur sute de curioşi iar o plimbare cu un astfel de obiect rămânea un prilej de mare sărbătoare.

 

Florin Dîrdală - Arhivele Naționale Vrancea

 

Adauga comentariu