Deputatul Halici despre noul Guvern: „Normal că sunt mulțumit”. Halici vede România în Top 3 țări la creșterea economică!

Nicușor Halici, unul dintre deputații PSD Vrancea, a explicat pentru reporterii Digi cum vedea dumnealui proaspetele schimbări din ministere. În opinia sa, lucrurile s-au desfășurat ca la carte, iar în România va curge numai lapte și miere - dacă nu a curs până acum suficient. „Normal că sunt mulțumit. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, trebuie să spunem românilor că nu e adevărat că aceste războaie parazitează atât guvernarea cât și funcționalitatea țării. O să vedeți - cum deja au apărut și diverse rapoarte ale unor instituții mondiale financiare, inclusiv la sfârșitul acestui an vom fi dacă nu pe primul loc, în Top 3 la creșterea economică în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, o autostradă nu se poate construi peste noapte. Și italienii și germanii și francezii au început acum 60 de ani să construiască autostrăzi. Se reconstruiesc spitale, se redeschid spitalele care au fost închise de colegii care acum spun că nu se construiesc, se modernizează și noi asigurăm un trai din ce în ce mai bun românilor. Dincolo de aceste neînțelegeri care există în orice partid mare, cu diverse opinii, strategii și priorități, pe care le vedem fiecare în felul nostru. Dar până la urmă trebuie să existe un consens care să ducă la o viață mai bună. Nu putem face autostrăzi peste noapte. Dacă începeam prin 96, când unii lideri spuneau că nu avem nevoie de autostrăzi ... și știm foarte bine despre cine este vorba - despre Traian Băsescu - atunci poate aveam mai multe autostrăzi acum”, a explicat președintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaților.

Totodată, social democratul a vorbit și despre situația Gabrielei Firea, care în acest moment și-a pierdut toate funcțiile din partid. „Și calitatea de membru este onorantă și de aici trebuie și cu toții plecăm, în orice poziție - că vorbim despre politică, carieră profesională sau în societate. Dacă suntem membru avem și șansa de a reveni la funcție”, a spus Halici. 

În acest moment, s-a propus schimbarea în opt ministere, numele noilor miniștri fiind făcute publice de premierul Viorica Dăncilă. La Ministerul Transporturilor ministru va fi Lia Olguța Vasilescu, la Ministerul Muncii - Marius Budăi, Ministerul Economiei - Niculae Bădălău, Ministerul Comunicațiilor - Alexandru Petrescu, Ministerul Culturii - Daniel Breaz, Ministerul Tineretului și Sportului - Bogdan Matei, Ministerul Dezvoltării - Ilan Laufer, iar la Ministerul Apărării - Gabriel Leș.

Adauga comentariu