Declarație de dragoste

Și mi-am promis să nu scriu. Dar, ca să îmi citez o prietenă, când mi-am ținut eu gura vreodată? Așa că, iată. Am păreri și convingeri, firește. Prietenii și apropiații mi le știu, nu fac niciun secret din asta. Nici măcar în fața celor care gândesc altfel. Da, am astfel de oameni în jurul meu, tot „ai mei sunt”. Putem discuta civilizat, perfect. Îmi spui că îi încurajez fiului meu o anumită atitudine, trec peste. Nu mi-am exprimat public opiniile pentru că nu cred că ar schimba ceva. Nu mă aștept ca cineva care are alte idei despre viață să se lovească cu mâna peste frunte și să spună (vorba lui Micutzu): „Ia uite, Nicoleta din Focșani crede că ... Are dreptate, dom’le! Fac și eu ca ea!”. Plus că se poate ajunge la cuvinte grele. Iar eu nu îi jignesc pe cei care au opinii contrare. Cel puțin nu în față, pentru că uneori e greu să gândești curat și frumos... oameni suntem.

Am ascultat opinii. Am vrut să mă feresc, dar nu am avut cum. Aceleași, la indigo. Păreri fără nicio legătură cu întrebarea și răspunsul afirmativ. Procese de intenție: „dacă nu facem ASTA, atunci, în curând... uite ce e în alte țări”. Mă uit, și nu doar la televizor. Nu pot spune că am călătorit mult, dar în țările în care am fost nu m-am oripilat. E drept, mă șochez mai greu. Pentru că, toleranță. Nu știu de unde o am, nu îmi aduc aminte ca cineva, în copilăria mea, să îmi fi vorbit despre subiecte „sensibile”. Am crescut într-un oraș sărac lipit pământului și într-un mediu pudic. Ca mulți dintre noi. Dar am văzut și văd altfel lucrurile.

Ce cred eu? Cred în libertate. Cred în toleranță. Cred că sunt datoare să încerc să îi las copilului meu o lume mai bună. Nu voi reuși, cu siguranță. Dar atunci când mă va întreba ce am făcut, știu ce îi voi spune. Știu că mereu îi voi lua apărarea, până la Dumnezeu și înapoi. Pentru că sunt singura în măsură să o facă. Iar dacă eu nu aș face-o, el nu va ști sau nu va îndrăzni să își apere drepturile. Știu că îl voi iubi indiferent ce se va întâmpla peste ani, când va pleca, cel mai probabil, departe de țara asta ținută în întuneric și de mizeriile de aici. Dar voi ști că eu am încercat. Și, pe cât posibil, nu îi voi jigni pe alții sau pe copiii lor. Pentru că, repet, cred în libertate. Și în toleranță.

Ce îi spun copilului meu? Același lucru: Te iubesc! Știu că ești un om bun!

Adauga comentariu