De mâine găsiți deschis la Serviciul taxe și impozite de pe Cuza-Vodă

Se redeschid ghișeele la punctul de lucru al Serviciului taxe și impozite situat pe Cuza-Vodă nr 56, în locația fostei coletării vamale, sediul fiind închis timp de câteva zile pentru a reconfigura spațiul. Potrivit Primăriei Focșani, publicul este așteptat de mâine în această locație, în siguranță.

Aici se vor desfășura toate operațiunile legate de evidența mijloacelor de transport (înregistrare sau radiere), însă vor putea fi plătite și taxele și impozitele locale, precum și taxele pentru Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Focșani, aflat de asemenea în vecinătate. 

Programul de lucru cu publicul va fi următorul:
- de luni până joi, 8.00 - 15.00
- miercurea va avea în plus și intervalul orar 16.00 - 18.00 
- vinerea,  8.00 - 12.00.

În ceea ce privește programul de la ghișeele de la sediul Primăriei Municipiului Focșani, acesta este după cum urmează:
- de luni până joi, 8.00 - 17.30
- vinerea, 8.00 - 16.00
- sâmbăta, 9.00 - 11.00. 

„De asemenea, dorim să reamintim focșănenilor că au la dispoziție și posibilitatea de a-și achita on-line taxele și impozitele, ceea ce i-ar scuti de drumul până la Primărie, mai ales în această perioadă. Prin simpla accesare a platformei electronice www.ghiseul.ro, orice cetățean poate plăti on-line toate taxele de oriunde s-ar afla.  

DRAGI FOCȘĂNENI, VĂ RUGĂM CA ÎN AMBELE LOCAȚII (ȘI NU NUMAI!) SĂ PĂSTRAȚI DISTANȚA MINIMĂ DE 1M ÎNTRE PERSOANE! ESTE ÎN INTERESUL FIECĂRUIA DINTRE NOI SĂ RESPECTĂM RECOMANDĂRILE MEDICILOR ȘI ALE SPECIALIȘTILOR. TOTODATĂ, ȚIN SĂ VĂ MULȚUMESC ANTICIPAT PENTRU RESPECTUL ȘI ÎNȚELEGEREA FAȚĂ DE PERSONALUL DE PAZĂ, CARE ÎN ACESTE ZILE ESTE ÎN PRIMA LINIE, LA PROPRIU”, se arată într-un comunicat semnat de primarul Cristi Valentin Misăilă.

Adauga comentariu