De doi ani focșănenii experimentează „iarna pe uliță”! Anul acesta ni se promite „minunatul Orinocco”! Ce va fi?

Serviciile de deszăpezire din aceasră iarnă vor fi responsabilitatea exclusuvă a CUP Salubritate, de la început până la sfârșit. Desemnată de însăși primarul Cristi Misăilă, instituția va avea grijă ca străzile din Focșani să poate fi circulate fără probleme, atât cât este posibil pe timp de iarnă. Conducera CUP Salubritate spune că și-a luat toate măsurile necesare, astfel încât venirea iernii să nu mai fie „o surpriză” pentru autorități.


„Am făcut tot posibilul să avem dotări suficiente care să ne poată da posibilitatea de a interveni promt și calitativ. Așa că, anul acesta, am făcut ceva achiziții, nu spectaculoase, dar care să ne eficientizeze serviciile pe care le oferim” , ne-a spus directorul instituției, Viorel Profiroiu.


Printre investițiile recente care vor înfrunta iarna din acest an se numără două autospeciale 4x4, cu lamă pentru deszăpezire și cu sărăriță în spate, foarte bine adaptate, spune directorul Profiroiu, în cazul intervențiilor „incomode” pe străduțele înguste dinyre blocuri. S-au mai achiziționat trei lame și două bazine pentru depozitarea clorurii de calciu, cu o capacitate de 20 și 40 de tone. În prezent, împreună cu celălalt bazin cu 50 de tone de clorură de sodiu, CUP Salubritate poate stoca mai bine de o sută de tone de sare, ceea ce îi oferă o autonomie de aproximativ o lună.


„Clorura de calciu este net superioară celei de sodiu din mai multe motive: acționează imediat asupra poleiului, chiar la temperaturi de minus 40 de grade și are un efect de 72 de ore”, ne lămurește directorul instituției. Pe lângă rezerva amintită de sare, compania a achiziționat preventiv și 300 de tone de nisip, material antiderapant care va fi folosit în caz de nevoie.


CUP Salubritate va întâmpina zăpada din acest sezon cu trei gredere, două încărcătoare frontale, un topitor de zăpadă, patru mașini unimog Mercedes și tot atâtea utiliatere 4x4, trei kippere cu lamă, șase containere pentru zăpadă ce pot fi montate la încărcătoare, trei DAF-uri cu lamă și sărăriță și două tractoare prevăzute cu lamă.


Cam puține, am spune noi, dar poate suntem pesimiști din cauza ultimelor două ierni, ca să nu mergem mai departe, când Focșaniul a fost deszăpezit doar pe arterele principale, cartierele fiind deblocatede cetățeni, în limita posibilităților, restul străzilor rămânând să aștepte primăvara. Dar ce spune directorul CUP Salubritate despre acest „eveniment neplăcut”?


„Anul trecut nu s-a putut face față pentru că am primit foarte târziu delegarea de serviciu pentru a ne ocupa de deszăpezire. Nu am avut timpul necesar să facem reviziile și reparațiile tehnice pentru utilajele preluate de la DDSP”, ne-a lămurit Viorel Profiroiu. Șeful instituției ne- mai informat că, așa cum s-a procedat și anul trecut, a fost încheiat un contract de colaborare cu o anumită societate, doar „în caz că” iarna va fi grea și vor avea nevoie de ajutoare.

 

Adauga comentariu