Dănuț Cristian are rău de costum de baie. Poartă slip doar în circumstanțe „atenuante”!

Credem că unul dintre vicepreședinții consiliului județean, anume cel mai tânăr și fără experiență, Dănuț Cristian, a încălcat în mod flagrant regulamentul de funcționare a bazinului de înot. Opinăm că a făcut-o în necunoștință de cauză, în sensul că-l doare-n pix de cauză și efect!


Ne amintim că la una dintre ședințele consiliului județean, mai exact atunci când regulamentul de funcționare a bazinului a fost aprobat, s-au iscat anumite discuții între liberali, pe de o parte, și Marian Oprișan, de celaltă parte. Mai precis, unul dintre consilierii liberali, parcă Dorina Vraciu, a obiectat la una dintre prevederi, respectiv la cea care obligă părinții care își însoțesc copiii la bazin să poarte costum de baie.


Evident, consilierul județean a trebuit să suporte câteva glume grobiene aruncate de președintele ședinței, susținut tovărășește de câteva chicote de hienă din zona PSD. Obiecția Dorinei Lazăr a fost târâtă în derizoriu, așa cum se pricepe să facă politică o parte dintre consilierii județeni ai alianței PSD+ALDE.


Așadar, după tarantela de care vă pomeneam, iată cum știu social democrații să-și respecte propriile reguli. În urmă cu două zile a avut loc premierea copiilor care au participat la concursul de înot. Cel care „a dat viață” evenimentului a fost vicepreședintele consiliului județean Dănuț Cristian. După cum se poate observa din fotografii, omul a stat chiar pe marginea bazinului de înot, îmbrăcat în haine de stradă și purtând ca echipament de protecție doar niște șoșoni de plastic peste pantofi. Asta ca să nu mai pomenim de cele zece majorete care au încurajat sportivii de pe margine.


Nu încercăm să găsim nod în papură social-democraților, însă atât timp cât cei mai mulți dintre ei, dacă nu toți, se scapă în pantaloni atunci când se răstește „dom președinte” la ei, ba, mai mult, unii nu au inițiat nici un proiect de hotărâre în viața lor, însă își permit să facă mișto și caterincă ieftină de un coleg, în cazul nostru Dorina Vraciu, asta nu se poate!


Uite că, în condiția de față, cerem și noi ca vicepreședintele CJ Vrancea, Dănuț Cristian, să fie sancționat pentru că a intrat în haine de stradă acolo unde ar fi trebuit să poarte slip! Ăsta-i regulamentul pe care l-au aprobat cu toții, inclusiv Dănuț Cristian. Atunci, să fie bărbat și să se autosancționeze! Că doar n-are nimic de ascuns...

 

Adauga comentariu