Cum se împacă activitatea de consilier juridic într-un cabinet notarial cu cea de agricultor. La povești cu Mihaela Baclov, despre curajul de a prelua o parte din afacerea familiei, într-un domeniu în care nu întâlnești des femei

Mihaela Baclov - sau Mica, după cum o știu eu din copilărie, pare că poate face orice își propune. Aș minți dacă aș spune că am crescut împreună, pentru că de Mica mă despart câțiva ani. Dar nu greșesc să zic că o știu dintodeauna - fiind vecine, și că a rămas același om, indiferent de schimbările din viața sa. Și, pentru că știu că de ceva timp se ocupă (și) de afacerea familiei, am fost curioasă să aflu cum se împacă activitățile sale. Mai ales că profesia sa de bază - consilier juridic - nu are nicio legătură cu afacerea familiei, în agricultură. Domeniu în care de altfel nu prea întâlnești reprezentante ale „sexului slab”.

Dar Mica a știut ce să îmi răspundă și să îmi explice, calmă, așezată, așa cum o știu de-o viață. Mirată că o consider femeie de afaceri, când la ea lucrurile acestea vin natural. Firește, în discuție au intervenit inclusiv aspecte politice, pentru că Mica este și consilier local în Mărășești, pe lângă a fi consilier juridic, agricultor și mamă a doi copii.  

 

Știri de Focșani: Practic, afacerea ta, a voastră, ține de agricultură. Nu este ceva de care să se ocupe o femeie

Mihaela Baclov: Da, e în domeniul agricol. Afacerea am preluat-o din 2012, chiar dacă munceam și înainte, încă de când s-a îmbolnăvit tata. Acum suntem două asociații agricole care lucrăm împreună - una a mea, iar cealaltă a lui Ciprian, fratele meu. Un ajutor important îl avem și de la mama noastra, care s-a implicat și se implică tot timpul.

Fratele meu se ocupă de partea de muncă fizică, dar asta nu înseamnă că în campanie nu sunt și eu acolo: în câmp, în baza de recepție, duc motorină, predau cereale. E o afacere care stă bine pe picioare, pe plus, și nu avem datorii la stat. Asociația a crescut, facem investiții. Avem culturi mari: floarea soarelui, porumb, grâu, lucernă. 

Știri de Focșani: Cum sunt anii, ca producție?

Mihaela Baclov: Uite, anul acesta cred că va fi secetă, nu cred că va fi un an bun, cel puțin pentru grâu. Deja am văzut că grâul a prins o anumită paloare, e spre galben, pentru că nu a avut plapuma aceea de zăpadă, atât de necesară. Anul trecut să spunem că a fost un an destul de bun. O să vedem cum va fi primăvara, pentru celelalte culturi.

Știri de Focșani: Există riscul să ieșiți în pierdere sau mai rău?

Mihaela Baclov: Există riscul în ceea ce privește profitul. Dar noi mereu am căutat ca în primul rând să plătim arenda oamenilor. Noi ca arendași plătim impozitul pe venit al oamenilor, pentru că se reține direct la sursă. Și vorbim aici de vreo sută de persoane. Plătim taxe și impozite, plătim arenda oamenilor. Și muncim cu oameni din Mărășești.

Știri de Focșani: Găsiți forță de muncă?

Mihaela Baclov: Foarte greu, să știi. De aceea și spun că muncesc cot la cot cu oamenii pe care îi găsim. De la încărcat, la descărcat de cereale și la dus cu cârca, efectiv. Dar afacerea chiar merge. Dacă muncești și investești - timp, dar și bani. Este într-adevăr greu, pentru că sistemul nu este bine pus la punct. Noi de exemplu ne-am străduit să luăm fonduri europene, pentru utilaje agricole. Și nu am reușit, pentru că apar tot timpul alte cerințe. A încercat și tatăl meu, am și acum dosarul. Voia să ia un tractor. Apoi noi am vrut o combină, nu am reușit. Iar până la urmă ne-am cumpărat toate utilajele din surse proprii, dar nu sunt toate noi, pentru că nu ne permitem. Acum avem tot ce ne trebuie pentru asociațiile noastre, o combină, trei tractoare, remorci, semănătoare, discuri, pluguri. Avem și utilaje vechi, dar este nevoie si de utilaje bune, pentru că și calitatea solului devine mai bună. Cu cât investești ai cereale de calitate bună și prețul e mai bun.

Știri de Focșani: Și sunt suficiente utilajele?

Mihaela Baclov: Pentru ce avem noi acum, da. Dar aceasta nu înseamnă că nu mai trebuie investit. Tot timpul sunt necesare investiții. Noi anul acesta vrem să ne facem o fermă, pentru că utilajele acestea le avem ba pe la noi, ba pe la fratele meu, pe unde pot fi garate. Și ne trebuie un loc unde să le ținem pe toate.

Plus că acum câțiva ani am încercat să cresc viței de rasă, pentru carne. I-am crescut în grajdul pe care deja îl aveam, dar apoi s-au mutat vecinii și nu am mai putut crește. Dar a mers foarte bine. Iar noi având și cereale, ar merge ca afacere. Avem teren proprietate personală, cam 40 de hectare, am avea unde.

Acum avem în arendă terenuri, însă avem și terenurile ale noastre, cu totul, cam 200 de hectare lucrăm an de an. E adevărat că nu este muncă de femeie, dar am văzut la tata, am crescut în acest mediu. Îl ajutam pe tata și înainte ca el să se îmbolnăvească.

Eu de fapt sunt jurist la bază, iar de la început am lucrat în domeniu - până să plec în Italia am lucrat la un cabinet notarial câțiva ani. Acum sunt consilier juridic într-un alt cabinet notarial din Focșani, unde lucrez de când s-a deschis. Am într-adevăr perioade foarte aglomerate, însă eu sunt genul statornic, nu renunț indiferent cât de greu îmi e. Undeva începând cu sfârșitul lunii mai și până în septembrie este teribil. Este foarte greu, dar merg înainte.

Știri de Focșani: Zi-mi cum decurge o zi

Mihaela Baclov: Păi dimineata intru în biroul notarial din Focșani, apoi, când termin programul, „fug” la Mărășești. Eu în mașină am mereu haine de schimb, am adidași, sandale și tot ce vrei, pentru că nu mă pot duce în câmp ca la serviciu. Și în mașină mă schimb repede și fug la câmp. Pentru că se întâmplă de multe ori să mă sune fratele meu și să îmi zică să merg să iau camioneta și să aduc motorină sau să duc nu știu ce saci, să mă duc în bază pentru că vine cu remorcile... și tot așa. Iar o zi de muncă se termină pe la 11 noaptea, uneori și mai târziu.

Știri de Focșani: Ajungi acasă, mănânci, faci un duș și a doua zi de la capăt

Mihaela Baclov: Da, a doua zi la fel. Nu mai spun că au fost perioade în care am mers și în campanie electorală. O vedeam pe Alexandra (fiica sa - n.r.) doar noaptea. 

Dar eu chiar cred în ceea ce fac și încerc să fac cât mai bine. Pare greu poate și pentru că stăm în Focșani, dar pentru mine Mărășeștiul va fi întotdeauna „acasă”. Din 1974 sunt în Mărășești (râde). Afacerea mea, a familiei, este la Mărășești. Casa familiei mele este la Mărășești, am investit permanent în casă. Mai ales după ce s-a dus tata, Dumnezeu să îl ierte, și am preluat afacerea pe care ne-a lăsat-o mie și fratelui meu.

Am fost plecată în Italia, așa a fost situația familială la vremea respectivă, eu am mers acolo ca să îmi întregesc familia. Fostul meu soț lucra acolo, iar după ce l-am născut pe Dragoș, am plecat și eu. Iar după 8 ani m-am întors în țară, în Mărășești, definitiv. Bineînțeles, am muncit și în Italia. Cinstit, legal, ca și aici. Iar din 2009, de când am divorțat, sunt și mamă și tată, muncesc pentru ei. Unii zic că fac sacrificii, dar asta e menirea mea. Nu simt că fac sacrificii. Chiar și fără afacerea familiei ar fi trebuit să fac altceva în plus, eu niciodată nu am lucrat cu statul sau la stat.

Pot să zic că încă fac naveta de la Mărășești la Focșani, chiar dacă avem un apartament aici. Când Alexandra a început clasa a V-a la Focșani am făcut naveta cu adevărat cam o lună de zile și a fost greu. Ea învăța după-amiaza, începea orele la 12.00 și termina la 18.00. O luam cu mine la birou, apoi la ora 12.00 dădeam o fugă cu ea la școală. Terminam programul în jurul orei 17.00, o așteptam pe ea, apoi mergeam acasă. Până ajungeam, până mâncam, se făcea 9, 10... hai cu teme... Și a fost greu tare, mi-am dat seama că nu se poate așa.

Dragoș era mai mare, elev de liceu în clasa a XI-a, venea cu trenul. Și am scutit această navetă, inițial chiar am locuit cu chirie. Nu mi-a plăcut ideea de chirie, m-am gândit că mai bine fac o investiție pentru copiii mei, să le rămână ceva lor. Și, surprinzător, am reușit să îmi iau ceva prin Prima Casă. Am preferat să plătesc rată decât să mai fac naveta, pentru Alexandra în primul rând. Alexandra era micuță atunci și îmi era teamă să o las singură cu maxi-taxi.

Dar eu sunt la Mărășești mai tot timpul, de regulă vinerea noi mergem acasă, iar luni suntem înapoi. Alexandra este în continuare foarte legată de Mărășești, și-a păstrat grupul de prieteni. De fiecare dată întreabă când mergem la Mărășești, și pentru ea în continuare e „acasă”. În vacanțe mă întorc singură în Focșani, lunea, în funcție de programul pe care îl am.

Dragoș oricum e în București, are acum aproape 20 de ani și este student la Sociologie. Înainte, la insistențele mele, a făcut un an de Agronomie, dar nu i-a plăcut. Eu am sperat să continue afacerea familiei, pentru că și Ciprian are o fată, iar ea vrea să facă Politehnica. Adică nicio treabă cu agronomia, ca și Dragoș, după cum se vede. E adevărat, nici eu nu am studii în domeniu, eu sunt jurist de profesie. Dar acum, dacă ar fi să mă uit în urmă, aș face Agronomie.

Știri de Focșani: Noi am și trăit altfel

Mihaela Baclov: Da, aveam grădină, lucram pământul. Uite, Dragoș nici nu mă ajută vara, în campanie. Dar în schimb mă ajută cu altele... numai să nu îl pui să plivească prin grădină, să ude... nici pomeneală. Asta e diferența, noi am trăit afară. E adevărat, cât au crescut copiii mei în Mărășești, ce să facă afară? Nu mai e în Mărășești nimic.

Îți aduci aminte de parcul cu trandafiri din fața gării? De parcul civic de la gară, cu toneta de înghețată...  Eu am ce am cu școlile, de fapt. Pentru că atunci când ne-am întors în țară și a mers Dragoș la Școala numărul 2, a fost un șoc pentru el. Eu cred că totul pleacă de la educație și dacă am reuși să schimbăm ceva, să fie condiții, copiii ar veni de drag la școală. Trebuie să investim în profesori, în învățători, pentru că cei mici primesc educație inclusiv în școală. Acum câinii se plimbă pe coridor, elevele au fuste scurte... nu mai există respect. Mărășeștiul are nevoie de normalitate în primul rând. Și mi-aș dori această normalitate.

Uite, ca să îți dau un alt exemplu, la piață. Cum poți tu să lași bătrânica aia care cultivă pătrunjel în curte să vină să îl pună pe ziar, iar cel care face bișniță cu legume stă bine-mersi la tarabă... Iar în piață s-au făcut investiții.

Știri de Focșani: Mie piața din Mărășești mi se pare o glumă proastă, față de cum arăta înainte

Mihaela Baclov: Da, mai știi ce piață frumoasă aveam? Nu știu dacă îți mai amintești ce frumos era de 1 octombrie, de Ziua Recoltei.

Și s-au mai încercat „revitalizări”. Îmi aduc aminte de exemplu că la Mărășești a fost o măcelărie a unui italian, era coadă la el, avea clienți tot timpul. Și omul a vrut să își extindă un pic afacerea, dorea să închirieze încă un spațiu, dar până la urmă a închis tot și a plecat. M-am întrebat de ce...

Iar noi în continuare nu mai avem nimic. Nu mai avem Casă de Cultură, nu mai avem nici Clubul Elevilor... acum se cresc acolo albine. Străzile sunt praf, nici măcar rigolele din fața caselor nu mai sunt îngrijite.

Eu cred că dacă vrei, se poate. Poți investi din bugetul local în primul și în primul rând pentru cetățean. Nu ar trebui ca 80% din buget să fie investit în salariile celor din primărie. Eu le-am zis și în ședințele de Consiliu Local, pentru că sunt și consilier.

Știri de Focșani: Pe lângă multe altele...

Mihaela Baclov: Da... Le-am spus de fiecare dată când mi s-a părut ceva în neregulă. Niciodată „nu se poate”. Are orașul zeci de hectare de teren. Hai să facem ceva pentru Mărășești, o livadă de exemplu, să vedem cum merge. Și îi ducem pe cei din cartier la muncă, instruiți, educați. Pe cei mici să îi duci la școală, iar părinții să muncească. Abia atunci ei se vor dezvolta, pentru că se vor educa. Mie îmi e și teamă să folosesc cuvântul „schimbare”, e prea des folosit. Dar da, e nevoie de schimbare. Sau cu străzile. Dacă tot desfaci o stradă, hai să vedem, au apă, au canalizare...? Sau hai să îngropăm și firele alea, cablurile, sub pământ. De ce să spargem străzile iar și iar?

Problema gunoiului, nu mai spun. Noi avem ILGO, chiar nu se putea face o stație de colectare și sortare? Cetățeanul poate fi educat. Știi paleții ăia care sunt puși acum pe străzi? Drept să îți spun, a fost ideea mea din 2016. Pentru că în 2016 s-a alocat o sumă de bani pentru flori și ciocolată de 1 martie. Și eu am spus că nu sunt de acord, era de preferat ca de acei bani să se facă ceva. Măcar niște box-paleți, cum erau în câteva sate și comune, să se strângă plasticul și sticla. Decât să fie aruncate peste tot, inclusiv pe terenurile agricole, unde efectiv se strică utilajele când dau de astfel de „obstacole”.

Eu nici nu pot zice că fac politică, la mine e mai mult civism. Pentru că îmi doresc normalitatea de care îți vorbeam. Eu 4 ani de zile cât Alexandra a făcut școala la Mărășești, am plătit femeie să o ia de la școală și să o aducă acasă, din cauza câinilor. Asta e normalitate? Și am spus lucruri din astea în Consiliul Local, nu fără consecințe. Din 2016, de când sunt consilier local, am avut tot timpul controale, dar nu îmi fac probleme. Plătim impozite în jur de 10.000 de lei anual, plus impozitele pentru oameni, arendatorii.

Știri de Focșani: Ai putea face multe cu banii aștia.

Mihaela Baclov: Da, s-ar putea. Noi preferăm să investim profitul tot în afacere. Eu, de când mi-am luat apartamentul, plătesc rata lună de lună din salariul de la cabinetul notarial. Niciodată nu am plătit mai multe rate anticipat. Nu, pentru că mereu au intervenit cheltuieli. Am mai cumpărat teren, pentru a-l compacta pe cel pe care îl avem. Uneori ajung la limita suportabilității. Nu am mai avut un concediu, nici nu mai țin minte... Nici eu, nici fratele meu. 

De fiecare dată apare ceva: hai să cumpărăm o semănătoare, hai să cumpărăm nu știu ce fel de disc, nu știu ce fel de greblă pentru lucernă. Acum, anul acesta, ți-am spus de fermă. Eu, cel puțin, îmi doresc mult. Pentru că este momentul și chiar este o necesitate. Trebuie să îți strângi la un loc toate utilajele, să ai un loc unde să depozitezi produsele. Și mai vreau să cresc acolo viței de rasă. O să fie muncă, dar mie îmi place să construim. Iar eu chiar sunt mândră de asociația noastră și cred că și tata ar fi mândru de noi. 

Adauga comentariu