Cum să treci de la venituri anuale de 37.000 de lei la peste 100.000 de lei. „Rețeta” Rodicăi Boboc în Camera Deputaților

Continuăm lista parlamentarilor care reprezintă vrâncenii în Camera Deputaților și a veniturilor lor lunare. Astăzi, cu voia dumneavoastră, de Ziua Femeii, următoarea pe listă este Tudorița-Rodica Boboc (PSD), deputat aflat la primul mandat. Potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaților, în decembrie 2016, doamna deputat ridica de la casierie un salariu de 2.161 de lei și alte 2.235 de lei pentru „bunurile și serviciile de la cabinet”. 

În ianuarie 2017, social democrata de Vrancea lua deja o chenzină de 5.401 lei la care se adăugau alți 6.545 de lei destinați a fi folosiți pentru tot soiul de cheltuieli de cabinet. Cabinet situat, total întâmplător, la sediul PSD Vrancea: Strada Republicii numărul 13.

Pentru luna februarie a aceluiași an, 2017, doamna politician a venit cu papornița pregătită: a „săltat” de la buget „un năiem” asemănător cu cel de luna trecută, 5.401 lei, însă numai 178 de lei cheltuieli cu personalul (atunci era de abia în formare). Și-a luat însă revanșa cu cele 6.477 de miișoare care au intrat la bunuri și servicii. În luna lui mărțișor, acum „ezapt” un an, doamna Rodica Boboc a venit la casierie pregătită.

E drept, salariul era același, 5.401 lei. Tot drept este că, pentru personal n-a luat prea mult, doar 889 de lei însă... vine bomba: pentru bunuri și servicii a încasat 7.482 de lei, bani care de-abia au intrat în pungă. Cireașa de pe tort, stimabililor, este luna decembrie 2017. Democrata socială de Vrancea a adunat o retribuție de 9.153 de lei, 1.040 de lei pentru personal și, atenție, 16.738 de lei pentru bunuri și servicii. Dacă nici asta nu e o slujbă bună, nu știm care ar fi alta. 

Rodica Boboc este, după cum am arătat, la primul mandat în Camera Deputaților, dar are ceva experiență în administrație din anii în care a fost consilier municipal (2004-2012) și consilier județean (2012-2016). Doamna nu are niciun „interes”, potrivit declarației specifice. În ceea ce privește declarația de avere, completată în mai 2017, are un teren în Câmpineanca, moștenit în anul 2000, și o altă moștenire - apartament, din 1979. Ca venituri apare indemnizația de la Camera Deputaților - 2.161 lei, precum și salariul de la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”: 35.077 lei.

Adauga comentariu