Cum să scoți bani din escaladarea acoperișurilor. Povestea singurei societăți de coșerit din Vrancea!

Astăzi am fost pe urmele unei meserii care aproape a dispărut din județul Vrancea – cea care se apropie cel mai mult de ceea ce face Moș Crăciun: coșeritul. Spunem aproape pentru că mai există totuși un reprezentant care duce mai departe acestă meserie. Omul în cauză se numește Constantin Ștefan și este singurul întreprinzător din județ care are o societate specializată în servicii de curățare a coșurilor de fum.


Aventura sa a început în 2011, atunci când și-a dat seama că din nomenclatorul de meserii dispăruse aceea de coșar. Concomitent a observatcă foarte multe instituții, societăți și chiar persoane particulare solicitau serviciile profesioniste ale unui hornar. Așa că, după ce s-a informat temeinic asupra acestui domeniu de activitate, a plecat tocmai la Reghin pentru a urma cursurile „Academiei coșarilor” din România.


Și nu s-a dus singur, ci însoțit de doi viitori angajați pe care i-a luat sub aripă în această aventură. După „absolvire”, prima grijă a lui Constantin Ștefan a fost să-și pună afacerea pe picioare. În urma unei analize atente a cererii și ofertei de pe piață, a început treptat să investească. Odată cu periile și sculele profesionale achiziționate după îndelungi chibzuințe, au apărut și primele reclame. Și-a făcut un site pe care și-a lansat oficial afacerea.


„Afacerea a necesitat o investiție consistentă dat fiind faptul că activitatea de coșerit nu se mai face ca în trecut. Adică nu mai vedem coșarul pe bicicletă, cu o perie, o șufă și o bilă...astăzi sunt chiar interzise pentru că deteriorează coșul. Deci ustensilele pe care noi le avem la ora actuală sunt formate dintr-un sistem de curățat coșuri de fum mecanizat, importat SUA, ce oferă posibilitatea de a curăța coșul și la un unghi de 90 de grade, flexometre, perii de polipropilenă și de oțel...ce să spun, cu toate sculele, inclusiv camera de filmat, investiția ajunge cam la 12.000 de lei, la care putem adăuga, separat, mașina pentru deplasări”, ne explică Constantin Ștefan.


Activitatea pe care o desfășoară astăzi investorul modern se poate face doar cu personal calificat. Societatea este avizată de Asociația Constructorilor de Coșuri de Fum și Șeminee din România, lucru care o autorizează să ofere consultanță cu privire la construirea și funcționarea coșurilor de fum. Activitatea firmei este centrată pe lucrări de coșerit și ignifugare, curățare de coșuri, distribuția pe întreaga zonă a coșurilor de fum fabricate din inox și ceramică.


De când a intrat în domeniu, Constantin Ștefan este nelipsit de la întâlnirile anuale ale societăților care își desfășoară activitatea în domeniu. Anul acesta a participat la Congresul Mondial al Coșarilor, eveniment  care a avut loc în luna august, la Reghin. De aici a venit cu două noutăți aboslute: „urmează să apară o directivă europeană prin care se va specifica în mod clar că nu mai ai voie să arzi lemn mai tânăr de doi ani. O altă chestiune interesantă pe care am aflat-o este că Austria și Canada vor să înlocuiască sobele de teracotă cu altele mai economice, mai eficiente, fabricate din cărămidă și ceramică”, a ținut să ne spună Constantin Ștefan.


Pe finalul micii noastre discuții l-am întrebat dacă investiția făcută a fost profitabilă. Ne-a răspuns zâmbind, scurt și la obiect: „Ideea a fost profitabilă din două puncte de vedere: o dată că  mi-am dezvoltat cunștințele în acest domeniu de activitateși a doua oară că am stat bine din punct de vedere al câștigurilor. Mi-am spus de la început: dacă merg în pierdere închid firma... și dacă n-am închis-o până acum, înseamnă că a mers, nu?”.

 

 

Adauga comentariu