Cum să adopți un... țăran! Trei tineri din Brașov, specialiști IT, au venit în Vrancea să învețe cum se taie vița-de-vie!

Este al doilea an când Aurelian Lupu, un tânăr de 30 de ani, are oaspeți pe „moșia” sa din comuna Urechești. L-am găsit sâmbătă, în fața porții, pe un frig sfidător pentru luna martie, așteptând musafiri tocmai din Brașov. Zâmbind larg, mi-a făcut semn să trag mașina mai aproape de poartă și să intru în curte. Ceea ce am și făcut.


Ne-am strâns mâinile bărbătește și am intrat direct în subiect. Mă interesa ce-l determină pe acest tânăr să se ralieze proiectului „Adoptă un țăran”. Adică, de ce ar ține cineva, pe cheltuiala sa, niște străini în casă doar ca să le arate cum vine treaba cu muncile la vie.


„Ideea proiectului a început prin 2016, atunci când am luat contact cu cei de la Asociația „Creștem România Împreună”. Ei au propus Proiectul „Adoptă un țăran” și discutând, pe lângă partea de promovare a produselor țărănești – autohtone, s-a hotărât să facem ceva și pentru orășeni. Adică să-i punem în contact cu țăranul.


Eu am venit cu propunerea de a face ceva pe partea de viticultură. Am zis să-i iau și să le arat toate muncile din vie: tăiat, legat, legat lăstarii în vară, cules și, de ce nu, băut. A fost mai greu la început, până a demarat proiectul dar... ne-am descurcat ”, mi-a explicat Aurelian.


Tânărul fermier e numai zâmbet, asta în ciuda vremii neguroase și zgribulite de afară. Am căzut de acord să mai schimbăm o vorbă în fața porții până sosesc cei trei orășeni, dornici să le înghețe nasurile învățînd cum se taie la vie. Cu această ocazie am mai aflat că se consideră un țăran neaoș, deș este inginer.


În urmă cu câțiva ani a renunțat la job și s-a apucat de viticultură. Primul an a fost un dezastru, a cules doar o tonă de struguri de pe cinci hectare cultivate cu viță-de-vie. A învățat însă lecția și acum spune că stă bine cu producția.


Iată că apare și mașina cu număr de Prahova. Aurelian o dirijează cu gesturi ample în curtea gospodăriei și le face semne vesele celor dinăuntru. Din  Volkswagenul negru coboară trei tineri, două fete și un băiat. Anul trecut fuseseră nouă: opt din Brașov și unul din Focșani. Aurelian îmi spusese că și anul acesta se arătaseră interesați mai mulți însă... au venit doar trei. Ca orice gazdă care se respectă, fermierul nostru invită oaspeții în casă, la un prânz rece. Nu este timp de pierdut. Două rânduri de vie așteaptă să fie tăiate, oprite special pentru această ocazie.


În timp ce viitori „zilieri” se îmbracă adecvat pentru lucrul la vie, îl mai întreb pe Aurelian de ce vin, totuși, oamenii ăștia la țară, pe frig, doar ca să învețe ceva care, cel mai probabil, nu le va folosi niciodată. „Pentru că sunt foarte încântați să ia parte și la astfel de activități, să vadă cum se muncește. Sunt unii care chiar retrăiesc momente din copilărie, când mergeau la părinți în vacanță și lucrau pe câmp”, mă lămurește gazda. Tot acum mai aflu că cei trei lucrează în IT.


În sfârșit, se întrunește echipa completă. Ne urcăm în mașini și plecăm spre locul unde tinerii brașoveni vor învăța să folosească foarfecele de vie. După câțiva kilometri străbătuți pe ceva care fusese odată o șosea ajungem la destinație. Se intră în vie și Aurelian le explică tuturor cum se taie. Cele două fete par să fie familiarizate, oarecum, cu această muncă specifică podgorenilor.


„Este al doilea an când vin în Vrancea. Anul trecut ne-am simțit extraordinar de bine și mai ales am învățat cum să prețuiesc vinul. Am venit aici și lucrând, experimentând, văzând cât de greu este, am ajuns la conluzia că un vin bun este... un vin bun. Anul trecut am aflat printr-o prietenă și, sincer, nu m-am gândit prea mult când am hotărât să vin. Mi-a plăcut, deși a fost un frig... Anul acesta este chiar foarte bine”, ne explică Raluca Babuș.


Cei trei ascultă cu atenție explicațiile tânărului fermier și încearcă să-i imite gesturile rapide și precise cu care acesta taie coardele. Nu prea reușesc, însă asta pare să-i amuze. Totul este o joacă, o distracție. Au parcurs câteva sute de kilometri pentru a sta înfofoliți pe un deal unde vântul bate din toate direcțiile, dar nu par deranjați. Dimpotrivă, își dau toată silința să facă treaba ca un podgorean cu experiență.


Mă apropii de tânărul brașovean, preocupat într-totul de noul „job”, și-l întreb ce face și cum a ajuns în Vrancea. „Sunt prima oară aici, în Vrancea și, după cum se observă, tai viță-de-vie. Am venit cu gând bun și pe nepusă masă, în sensul că nu știam ce activitate voi avea aici, dar pot să spun că nu regret deloc. Îmi pare chiar bine.


Am auzit de acest proiect în urmă cu doi ani, însă aici am ajuns fiind invitat de o amică de a mea. Oricum, sunt bucuros că am cunoscut și această latură mai aprofundată a acestui proiect. Eu de meserie sunt programator. Ce fac aici este doar pentru a mă relaxa. Dacă, vreodată, la pensie, o să am vreo vie la casa mea... asta nu se știe, deocamdată îmi folosește ca metodă de relaxare”.


Mai fac câteva fotografii și îmi iau rămas bun. După cum merge treaba, cei patru vor mai petrece câteva ore bune la tăiat. Nu pot spune că nu a fost instructiv. Dincolo de aspectul distractiv, Proiectul „Adoptă un țăran” este mult mai profund. Pe de o parte, dă posibilitatea tinerilor orășeni de a aprecia, la adevărata valoare, un produs extraordinar cum e vinul. Pe de altă parte, totul pare să fie o încercare diferită de agroturism, de promovare originală a produselor tradiționale și a zonelor extraordinar de frumoase din toate județele țării.


Îmi pare că ceea ce fac acești tineri este ca o palmă dată peste obrazul tuturor guvernărilor din ultimii 30 de ani și, mai ales, pe cel al tuturor miniștrilor care s-au perindat inutil pe la Turism, înghițind banii de pomană. E ca și cum ar fi luat promovarea României pe cont propriu!
 

 

 

 

 

Adauga comentariu