Crucea Roșie Vrancea implicată în lupta împotriva coronavirusului

Crucea Roșie Vrancea este implicată cu un număr importanți de voluntari în efortul autorităților locale de împiedicare a răspândirii infecției cu coronavirus. Alături de alte filiale din țară, Crucea Roșie Vrancea își îndeplinește în primul rând misiunea de a asista persoanele fără aparținători aflate în izloare și de a pune la dispoziția autorităților locale materiale de primă necesitate aflate pe stoc: apă, lenjerii, produse de igienă și curățenie etc.


În perioada 11 – 23 martie, voluntarii Crucii Roșii Filiala Vrancea, alături de reprezentanții autorităților locale, au oferit suport telefonic sau cu deplasare la domiciliul persoanelor vârstnice, singure, dependente dar și familiilor cu mulți copii, aflate în izolare, a căror singur venit provine de la ajutorul social.


Astfel, la centrele de carantină, voluntarii Crucii Roșii au facilitat comunicarea între persoanele aflate acolo și autorități, au identificat nevoile acestora și i-au consiliat telefonic pe cei aflați în izolare. De asemenea, voluntarii au distribuit suplimente alimentare și este gata să asigure, la nevoie, o masă caldă celor care au nevoie.


În perioada 16 – 23 martie membrii organizației au rezolvat 12 solicitări de ajutor la cumpărături și au sprijinit material două familii izolate din Focșani (5 membri) și Popești (12 membri) care au beneficiat de donații în natură.


Peste toate acestea, Crucea Roșie Vrancea a pus la dispoziția Spitalului Municipal Adjud 5 containere noi pentru efectuarea pre-triajului epidemiologic destinat să protejeze personalul medical de la UPU și pacienții de dușmanul nevăzut.

„Crucea Rosie Romana, prin Filialele sale, indeamna populatia sa respecte sfaturile  autoritatilor competente si face apel la ratiune. Panica genereaza daune mai grave decat posibilitatea reala de contaminarea a virusuui, declansand comportamente care se pot dovedi contraproductive celor din jurul nostru. Trebuie sa ramanem rationali si sa ne luam informatiile din surse de incredere. Recomandam populatiei sa evite mijloacele de transport in comun, aglomerate si daca e posibil sa iasa cat mai putin din casa”, se arată într-un comunicat al Filialei de Cruce Roșie Vrancea

 

 

Adauga comentariu