Cristi Valentin Misăilă: „Din cauza PNL, de la 1 august nu vom mai avea transport public local!”

Cristi Misăilă aruncă acuze grele în cârca liberalilor. În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi după ședința extraordinară de CL, primarul spune că, din cauza liberalilor, municipiul Focșani va rămâne de la1 august fără mijloace publice de transport local.


Unu: în acest moment, cetățenii din Focșani și Golești utilizează transportul public furnizat de societatea noastră în baza unui contract de delegare a gestiunii din partea celor două administrații locale, contract valabil până la 1 august 2019.


În 2007, UE a emis un regulament prin care reglementa tipul de contract ce trebuie încheiat pentru încredințarea serviciilor de transport unei societăți de stat, așa cum este Transport Local Focșani.


Doi: În urma sesiunilor de proiecte pe bani europeni (2014 – 2020), localitățile din jurul Focșaniului (Golești, Milcovul, Răstoaca, Cîmpineanca, Vînători, Gologanu) au hotărât să se asocieze (Asociația „Metropolitan Trans”) pentru a beneficia în comun de serviciile unei singure societăți de transport, respectiv cea a Consiliului Local Focșani. Astfel, zice primarul, toate aceste localități vor putea beneficia de minunile ce vor rezulta în urma derulării proiectelor europene: autobuze electrice, stații de așteptare „performante” etc.


Ei bine, pentru ca toate astea să se întâmple, consilierii trebuiau să voteze documentația de atribuire a serviciului de transport public, Asociației „Metropolitan Trans”. Ceea ce liberalii n-au făcut, pe motiv că nu privește în mod strict cetățenii din Focșani.


Așa că, odată picată avizarea documentației de atribuire pe „Metropolitan Trans”, a picat și cea pe Focșani (care face parte din asociație), ceea ce înseamnă că de le 1 august societatea primăriei nu va mai deține monopolul de transport public în Târgul Focșanilor. Practic, se face licitație și se înscrie cine vrea!


În loc de concluzie: „Trăim clipe de coșmar. Nu cred că în Focșani nu vin să muncească și să-și aducă copiii la școală cetățeni din comunele Golești, Răstoaca, Milcovul etc. Stau și mă întreb, oare când vom putea trece peste aceste bariere politicianiste și să spunem: da domnule, facem și noi ceva bun pentru oameni. Pentru că dumnealor ne-au trimis aici să le reprezentăm interesele”, a spus primarul.


Și a mai adăugat (printre multe altele): „Mândria de a fi români nu există la acești consilieri, din punctul meu de vedere. Și nu există dintr-un singur motiv: pentru că ei nu au altă alternativă! (...) Oare acești consilieri se gândesc la focșăneni? Se gândesc tunci când ridică mâna? Unul din ei a spus astăzi un lucru paradoxal, greu de imaginat vreodată: „Domnule, ne mai puneți să vă votăm, că am făcut scurtă la mână!”


Ca să încheiem într-o notă optimistă, până la urmă vom avea totuși transport local. Primăria va renunța la cele trei autobuze pe care le deține la Societatea de Transport Public, considerate bunuri „de patrimoniu”, astfel încât aceasta să nu mai aibă nevoie de o delegare a gestiunii. Astfel, prin această stratagemă, nu va mai fi nevoie de votul a două treimi din consilierii locali și proiectul va trece cu majoritate simplă!

 

Adauga comentariu