Coronavirusul la sate: acțiuni de dezinfecție și igienizare în mai multe comune din Vrancea!

Începând de ieri, Comitetul Local pentru Situații de Urgență de la nivelul comunei Tîmboești a luat măsura de dezinfecție a spațiilor aglomerate din localitate. Primăria a achiziționat un atomizor și o pompă ce vor fi folosite pentru igienizarea  mai multor locații din comună.


„Ne-am dotat cu un atomizor și cu o pompă de stropit pentru interioare și seara, la toate unitățile unde există afluență de personal, facem dezinfecție și igienizare. Stropim la primărie, poștă, trecem prin fața școlii, CEC, farmacie, la medicii de familie, dispensarul medical, la toate magazinele, biserici, peste tot”, ne-a spus primarul Marian Pleșea.


Procedura a fost inițiată aseară, începând cu ora 6, și a fost finalizată în jurul orei 22.00. Această activitate este deservită de două mașini și patru oameni, cei care execută dezinfecția fiind echipați cu combinezoane și măști de protecție.


Edilul localității mai spune că oamenii nu sunt speriați și că cei mai mulți respectă regulile de igienă. La nivelul comunei se află izolate la domiciliu doar două persoane, respectiv viceprimarul și soția acestuia, sosită din Italia. Potrivit primarului, aceștia sunt bine și nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu noul coronavirus.


În ultimele zile, în comuna Tîmboești au sosit 6 persoane din străinătate, însă niciuna din Italia: două din Olanda, trei din Anglia și una din Germania.


Primăria din Tîmboești nu este singura care a luat măsuri de igienizare a spațiilor intens traficate. Administrația locală din Vârteșcoiu a recurs la acest procedeu în urmă cu trei zile. Și aici sunt dezinfectate locurile de joacă, școlile, magazinele, toate instituțiile publice.


„Igienizăm tot ce înseamnă instituții, școli, grădinițe, poliție, primărie, terenuri de sport... Am mers ieri și pe la spațiile comerciale unde am stropit cu substanță în exterior. Activitatea este desfășurată de doi oameni, în timpul zilei. Deocamdată în comună nu sunt probleme, avem 5 persoane în autoizolare la domiciliu, fără simptomatologie”, ne-a spus primarul comunei Vârteșcoiu, Viorel Mîrza.

 

Adauga comentariu