Contribuabilii, avertizați de ANAF să fie cu ochii în patru: a apărut o nouă escrocherie!

O nouă metodă de înșelăciune a apărut în ultimele două zile în spațiul virtual, avertizează Agenția Națională de Administrare Fiscală. Potrivit inspectorilor, mai mulți contribuabili au primit, începând cu 3 octombrie, mail-uri prin care sunt îndrumați să acceseze un link. „ANAF vă anunță că au început verificările societăților comerciale în scopul prevenirii evaziunii fiscale. Datele verificării care trebuie completate le găsiți în fișierul PDF. Faceți click aici... În caz contrar, veți fi verificat de un inspector teritorial”, se arată în mesajul primit deja de unii contribuabili.

Mail-urile, trimise ca din partea ANAF, nu au însă nicio legătură cu instituția. Cu toate acestea, ANAF nu explică și care este pericolul concret. „În ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF email-uri de la o adresă care nu aparține instituției noastre. Agenția Națională de Administrare Fiscală nu transmite email-uri contribuabililor pentru a anunța controale fiscale sau ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală. Precizăm că ANAF informează contribuabilii cu privire la o viitoare inspecție fiscală printr-un aviz de inspecție, conform art. 102 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar în cazul controalelor DGAF, acestea inopinate și operative. Atragem atenția că ANAF nu transmite aceste mesaje. Sfătuim contribuabilii să nu transmită vreun reply sau să acceseze link-uri indicate în mesajele text”, se arată într-o informare a ANAF.

 

Adauga comentariu