Constantin Guguianu - bugetarul etern sau „Adio, dar rămân cu tine!”

Președintele tuturor vrâncenilor nu se dezminte și, din când în când, își mai umflă puțin guma de la șosetele Jack Sanpellegrino ca să arate cine-i cocoșul în ogradă. După ce consilierul Constantin Guguianu a dispărut oficialdin toate funcțiile pe care le deținea, în urma distribuirii ceebrei fotografii care-l reprezenta pe Iohannis purtând cască de nazist, iată că reapare pe firmament, bine mersi, în ATOP.


Ieri, în ședința de consiliu județeațan, consilierul Guguianu a devenit oficial istorie. Ce-i drept, facem pariu pe oricât că nici un cetățean simplu nu o să-i simtă lipsa. Și așa, activitatea sa depusă, chipurile, în slujba vrâncenilor era la limita ridicolului. Cu toate acestea,ieri s-a întâmplat ceva ca-n filmul „Adio, dar rămân cu tine!”.


După cum se știe, Constantin Guguianu a ocupat, printre altele, și funcția de președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), exercitîndu-și nestingherit funcția până mai zilele recute. În mod firesc, după ce a părăsit barca PSD, Constantin Guguianu ar fi trebuit să-și crească liniștit nepoții, însă omul mai are încă de ocupat niște scaune pe bani publici. De ce să te mulțumești cu pensia, când poți să mai slujești, încă, statul, nu?


Așadar, la dispoziția expresă a președintelui CJ Vrancea, Constantin Guguianu a revenit în rândurile ATOP, de data asta ca mambru simplu, reprezentant al cetățenilor, după ce abia părăsise funcția de președinte al instituției. Păi cum vine asta? În această situație nu este exclus să ne revedem cu domnul Guguianu la alegeri, după ce i se va acorda o a doua șansă de președintele PSD Vrancea.

 

Adauga comentariu