Consilierul liberal Dan Buzoi nici mai bogat, nici mai sărac decât anul trecut

Spre deosebire de anul trecut când nu figura cu nici un fel de terenuri, în ultima sa declarație de avere, consilierul local Dan Buzoi (PNL) apare cu un teren agricol de 55 metri pătrați în comuna Măicănești, primit moștenire în anul 2016. În materie de clădiri, politicianul și-a păstrat cele două apartamente din Focșani și spațiul comercial din oraș.


În materie de datorii, consilierul a rămas cu cei 44.007 lei împrumutați de la bancă, cu termen scadent în 2020. Față de ultima declarație de avere când veniturile de la primărie se cifrau la 5.470 de lei, în anul 2017 salariul de consilier s-a ridicat la  10.495 de lei. Pensia de serviciu de la MAN a crescut ușurel, ajungând la 55.200 de lei, iar din salariul obținut ca angajat la societatea comercială aflată pe numele soției – SC CHRIS PHARMA SRL a luat 3.654 lei.


Dacă suntem la acest capitol, societatea familiei are două sedii și a fost înființată în 2005, activând în domeniul comerțului cu produse farmaceutice – farmacii. Afacerea familiei s-a păstrat în parametri modești, cele mai mari venituri (262.815 lei) fiind obținute în anul 2013. În anul 2017 firma a înregistrat un profit de 8.488 de lei, însă datoriile au crescut la 960.957 lei. Se pare că nici farmaciile nu mai merg ca pe vremuri! Probabil tot din cauza veniturilor scăzute, numărul personalului angajat a scăzut de la 10, în anul 2013 la doar opt în 2017.

 

Adauga comentariu