Consilierii locali focșăneni sunt invitați la Ateneul Popular. Nu pentru o seară culturală, ci pentru ședința ordinară pe septembrie

Seară departe de a fi culturală pentru consilierii focșăneni joi, care au fost invitați în bloc la Ateneul Popular. Pentru că sala de ședințe a Primăriei Focșani a intrat în reabilitare, iar alt spațiu mai potrivit nu a fost descoperit încă pe aproape, primarul Cristi Valentin Misăilă a decis că unica opțiune pentru discutarea problemelor stringente ale orașului este doar Ateneul. Așa că joi, de la orele 16.00, la sediul Ateneului Popular „Maior Gheorghe Pastia” Focșani, din Piața Unirii nr. 3, tot poporul poate participa și vedea „pe viu” ce și cum se discută la nivelul Consiliului Local.

„Nu am avut nicio discuție cu domnul președinte (n.r. Marian Oprișan) legat de sala de ședințe a Consiliului Județean. Am considerat că cei din PNL nu merită o asemenea sală de ședințe. Oricum, înțeleg că și la Consiliul Județean va urma o ședință. Ședința de Consiliu Local se va desfășura în sala mică a Ateneului Popular, deja a fost amenajată și o primă ședință a comisiei de urbanism a fost făcută acolo. Și de acum înainte acolo se vor desfășura toate ședințele de Consiliu Local. Lucrările la sala de ședințe din primărie au termen de execuție 4 luni, însă ne-am dori ca undeva în ianuarie să fie gata. Depinde de cât de repede se mișcă din punct de vedere al mobilierului, pentru că va fi din lemn masiv”, ne-a spus primarul Misăilă.

Pe ordinea de zi sunt 52 proiecte de hotărâre, însă 31 sunt legate de numirea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Focșani în consiliile de administrație ale unităților școlare, unde nu este mare miză. Totodată, consilierii locali vor discuta joi despre acordarea unor facilități fiscale, despre ENET, locuințe ANL și locuințe sociale, PUZ-uri, investiții și alte asemenea. Cu siguranță vor fi câteva puncte fierbinți și este de așteptat ca discuțiile încinse să traverseze Piața Unirii, de la etajul 1 al Primăriei Focșani în Ateneu.

Sursă Foto: Facebook

Adauga comentariu