A completat acte false și a luat împrumuturi în numele altor persoane. Înșelăciunea și falsurile, descoperite după ce o parte vătămată a fost executată silit

O focșăneancă a fost trimisă în judecată pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce ar fi încheiat și semnat în fals două contracte de împrumut de la o companie de credite de consum. Mai mult decât atât, focșăneanca va fi cercetată și pentru că a semnat în fals un angajament de plată în numele unei alte părți vătămate, trecând-o pe aceasta girant. În acest caz, împrumutul obținut a fost în sumă de 6.000 de lei.

Inculpata, în vârstă de 40 de ani, este acuzată că a folosit acte pe care le-ar fi falsificat de una singură. Faptele datează din 2016, când Daniela Sorina M. a semnat cele două contracte de credit, precum și toate actele necesare acordării împrumutului, suma totală obținută prin fals fiind de 3.400 de lei.

Culmea, una dintre părțile vătămate a aflat că pe numele său a fost contractat un împrumut în momentul în care i-a bătut executorul judecătoresc la ușă. Ulterior, suma pentru care era executată silit partea vătămată a fost acoperită integral de inculpată, însă a rămas cel de-al doilea credit, în sumă de aproximativ 1.800 de lei.

Adauga comentariu