CJ Vrancea se „curăță” pentru aproape 100.000 de euro la Deep Serv

Consiliul Județean Vrancea a scos la licitație serviciile de curățenie de care vor beneficia câteva instituții subordonate, respectiv Centrul Militar Zonal, Bazinul de Înot Didactic și zona de agrement a Crângului Petrești.


În urma procedurilor, Deep Serv 2000 a fost declarată câștigătoare a contractului, fără prea mari emoții. Societatea controlată în egală măsură de Marian Spînu și Silviu Dragomir va fi responsabilă cu întreaga curățenie a instituțiilor pomenite mai sus, plus sediul CJ-ului, bineînțeles, contra sumei de 848.671 lei, cu TVA, respectiv 179.871 euro.


„Prestația serviciilor de curățenie trebuie să aibă loc la intervale prestabilite (zilnic, lunar/periodic), cu echipamente profesionale, detergenți de calitate și, nu în ultimul rând personal cu experiență”, se arată în anunțul oficial al consiliului județean.


Dintre cele patru instituții, cea mai costisitoare pare să fie Bazinul de Înot Didactic – Baza Sportivă. Acolo, serviciile de curățenie vor costa 691.313 lei cu TVA, adică 146.520 de euro. Pe locul doi vine consiliul județean cu 387.464 lei (cu TVA), respectiv 82.121 euro. Cercul Militar Zonal va fi curat de 100.916 lei – 21.388 euro, iar suma cea mai mică va fi pentru zona de agrement din Crângul Petrești, 64.260 de lei – 13.619 euro.


Cât despre societatea Deep Serv, acesteia pare să nu-i fie prea greu să obțină contracte cu statul. Vă reamintim că și Primăria Municipiului Focșani se curăță de praf tot cu ajutorul Deep Serv, și asta în baza unui contract onest prin care se plătește lunar cam 14.000 de lei.

 

Adauga comentariu