Cel mai iubit fiu al Vrancei se vrea și lider de opinie la nivel național. După discursul ceaușist de aseară, Oprișan cere instituțiilor de forță să îl lase pe Dragnea președinte! „Un președinte român, cu mustață, dantura stricată”

Dragnea președinte, Dragnea președinte! Lui Marian Oprișan, acest Kim Jong-un al Vrancei, nu îi mai ajunge județul în care s-a consacrat. Vrea tot mai mult: să inspire, să fie un exemplu pozitiv de urmat de către toți colegii săi iubitori de trandafiri. Lăsând la o parte vechile sale convingeri, precum a lăsat și dragostea față de Adrian Năstase și Victor Ponta, Oprișan îi soarbe acum din priviri pe „Viorica lui” și pe șeful său, Liviu Dragnea. Iar Iohannis nu mai este un câștig pentru țara noastră, ci un mare pericol. Așa că, după ce a stârnit ropote de aplauze ieri în Consiliul Național al PSD​, solicitând premierului „la modul cel mai sincer” să facă naibii ceva odată cu amnistia și grațiereași-a îndreptat gândurile și către utilizatorii de Facebook. Numai că oamenii nu sunt chiar în asentimentul său.

Aseară, la ședința Consiliului PSD, Oprișan a luat cuvântul la microfon, în fața colegilor săi. Unul e Oprișan în țara asta și a avut profesori buni. De aceea discursurile sale seamănă picătură de apă cu cele din vremurile de tristă amintire. Dragi tovarăși și prieteni, președintele PSD Vrancea este, după cum am arătat, „cetățean al acestei țări”. Și ce vrea el în acest an Centenar în afară de bani și faimă? Să facem ceva, acum! „Și anume, să vă folosiți prevederea constituțională și să dați ceea ce este normal, anume amnistia și grațierea - ropote de aplauze - în România anului 100”. Probabil și eroii noștri, care și-a pierdut viața în război, ar fi vrut același lucru.

Dacă aseară a fost aplaudat frenetic, lui Oprișan i s-a urcat faima la cap. Așa că a plusat, cu o postare pe Facebook. Acum 16 ore le scria „prietenilor săi” că este atât de capabil, încât se simte în stare să facă un apel „către SRI, SIE, instituțiile de forță ale României”, pe care le roagă din „toată inima” să lase în 2019 ca România „să aibă un președinte care este român, care își iubește țara și care este un om bun la suflet”.

Nu există țară în lume care să se dezvolte dacă poporul este dezbinat și dacă ura înlocuiește respectul și iubirea! De aceea îmi doresc ca 2019 să poată aduce acestui popor liniștea și armonia de care are nevoie! Doar un președinte patriot, care simte românește și care își iubește țara poate să ne unească pentru binele nostru, al tuturor românilor. Așa să îmi ajute Dumnezeu!

#OM #mandrucasuntvrancean

Se pare însă că a trecut vremea creierelor netede, iar cuvintele sale de miez nu mai prind ca pe vremuri. Vorba aia, acum câteva zeci de ani până și fiul țării a avut de pierdut cu tonul pe care Oprișan îl tot folosește. Iar „prietenii” la care a ajuns mesajul scris al domnului președinte de CJ au reacționat. Semn că Oprișan mai are de învățat o picătură de totalitarism: de ce le permiteți domnule să scrie contra binelui?

Pentru că unii s-au dezlănțuit: „De când te-am văzut prima dată la TV, am zis: ăsta va ajunge o mare Gorilă a țării. Dar la Dragnea nu mă așteptam să fie mai bun ca tine. În concluzie două mari Gorile în fruntea țării. Felicitări celor din Teleorman. Și celor din Vrancea, că au descoperit în laboratoarele lor așa materie cenușie. Bravo nouă, poporului Român, că am ajuns să jucăm cum cântă acești mari cântăreți din județele amintite mai sus, acompaniați de de orchestrele din țară, în județele unde au pus dirijori de o mare valoare, și cântă așa cum trebuie după partitura celor doi menționați”.

„Un președinte român, cu mustață, dantura stricată, de preferință din cel mai sărac județ din sudul țării și care își iubește țara așa de mult încât este dispus să o ducă acolo unde cred el și trepădușii săi de cuviință că-i este locul: la sapă totală de lemn. #indraznestesacrezi”.

„Nea Mariane du-te la pușcărie, că ai multe mandate... lasă județul să se dezvolte că l-ai distrus... și nu mai lua șpagă tot ce mișcă în județ, o frunză nu are voie să miște fără Știrea ta...”.

„Măi limbă lată, tu vorbești de respect și unire, da unirea hoților, după ce ați jefuit țara și v-ați îmbogățit de nu știți ce avere aveți de pe spatele românilor, acuma cereți înțelegere că ați greșit. Nu dobitocule, să plătiți tot ce ați furat, ați făcut voit numai pentru voi, nu v-ați gândit la popor rușineeeeeee”.

„Un mafiot și un trădător de țară, ne dă lecții. ..Huoooo! La muncă silnică pe viață, asta vă doresc, viermilor!”.

„Baroane! Vezi-ți de județul tău, de moșiile tale și nu da lecții de patriotism. Când te-ai îmbogățit pe spatele românilor cinstiți, tu un piton ce a înghițit din banii țării, s-a numit patriotism? Cinstitule și corectule!”.

„Bravo, Oprișane. Meriți, într-adevăr să mergi la bulău, alături de colegul Dragnea și alți acoliți”.

Au fost și voci care l-au susținut pe Oprișan, iar primul care apare ca admirator pe viață este chiar Cristi Misăilă. Păi tocmai primarul Focșaniului să nu simtă cât de tristă e viața cu un președinte ca Iohannis, cu răsuflarea lui Soroș în ceafă și cu multinaționalele care distrug bunul trai din Focșani?

„Relatările lui Oprișan sunt reale și reflectă faptul că este un conducător responsabil, de altfel apreciat atât la nivel regional cât și național”.

„Sunteti un om luminat Domnule Oprișan, îndemnul domniei voastre la normalitate este o dovadă de înțelepciune, de om cu experiență și responsabilitate, care știe cu adevărat ce înseamnă pacea și armonia între oameni. Nici un popor nu se poate dezvolta fără înțelegere, unitate și colaborarea între toate instituțiile statului. Din păcate la noi anumite servicii arătate de dv-stră sunt deasupra legii”.

„Nu sunt psdist dar PSD este cea mai apropiată alternativă, nicidecum ceilalți sorosiști și multinaționale. Jos sorosiștii, afară din România, în frunte cu șefii lor din instituțiile statului”.

Adauga comentariu