Câți vrânceni au votat la europarlamentarele din 2014. Prezența la vot a fost peste media pe țară

Vrâncenii stau în case de ani de zile atunci când sunt organizate tururi de scrutin. În urmă cu cinci ani, pe 25 mai 2014, atunci când au fost ultimele alegeri care au trimis reprezentanții de seamă din România în Parlamentul European, prezența la vot în Vrancea a fost de 34,46%. Ca de obicei, cei care au ieșit totuși la urne au votat masiv PSD, pe atunci în alianță cu UNPR și PC. Pe 25 mai 2014, la ora 10.00, prezența la vot fusese de 5,22%, ora 13.00 - 13.26%, ora 16.00 - 19,25%, iar la ora 19.00 28,65% dintre vrânceni ajunseseră la urne. Vrancea a fost pe locul 16 în țară ca prezență la vot la alegerile europarlamentare din anul 2014. Cu toate acestea, nici județele cu o prezență „masivă” la vot nu au ajuns la pragul de 50%. Cei mai mulți alegători s-au prezentat la urnele din județul Olt: 46,57%. În Maramureș au fost cei mai comozi dintre români, unde votul lor oricum nu schimba nimic și unde toți candidații erau la fel. Aici, prezența la vot la închiderea urnelor a fost de 25,31%. Media pe țară a fost de 32,16 %.

În cele 1.342 secții de votare din județ erau așteptați în urmă cu cinci ani 317.209 alegători pe listele permanente, dintre aceștia 80.142 fiind în Focșani. În final, au votat 112.075 persoane: 98.362 pe listele permanente, o persoane pe listă specială și 13.712 pe listele suplimentare.

La ultimele alegeri europarlamentare, cele mai multe voturi - 47.825, au mers către Alianța PSD-UNPR-PC, 16.535 voturi a obținut PNL și 10.630 PDL.

 

Adauga comentariu