Cartea noastră-i o comoară! Biblioteca Județeană se îngrijește lunar pentru a-și completa titlurile lipsă. Se duc mii de euro, dar ai carte, ai parte!

Vrâncenii nu duc lipsă de cărți, când vine vorba de împrumutat. Sau cel puțin așa pare dacă ne uităm pe sumele pe care le cheltuie lunar Biblioteca Județeană Duiliu Zamfirescu pe cărți: numai în luna iunie au fost încredințați direct mai multor edituri peste 20.000 de lei pentru achiziționare de volume, de toate genurile. Luna aceasta, ultimele achiziții sunt cărți de parenting și cărți pentru cei mai mici cititori, livrate de EDITURA UNIVERS pentru 1.382,71  lei. Printre alte titluri se regăsesc și Tipul din filme nu există, dar și Povestea pisoiului găsit la gunoi. În iulie, Biblioteca Duiliu Zamfirescu și-a aprovizionat rafturile cu cărți în valoare de aproximativ 1.700 de lei, cea mai mică investiție, de altfel.

După cum spuneam, luna iunie a fost cea mai încărcată din punct de vedere al cumpărăturilor. Pe SEAP sunt nu mai puțin de 12 încredințări directe, ajungându-se la suma de 20.434,87 lei.

Probabil una dintre cele mai bune investiții este cea în cărți. Acum, să sperăm că vrâncenii vor reveni cu dragoste de citit. Pentru că, dacă ne uităm pe titlurile care ar fi trebuit să ajungă în rafturi, genurile sunt din cele mai variate, biblioteca cumpărând cărți scrise atât de autori tineri, cât și de cei consacrați de ani buni - din literatura națională și universală. De remarcat că la Biblioteca Județeană nu se face rabat. Lunar, se regăsesc sume mai mult sau mai puțin ridicate pentru a încuraja cititorii să revină la dragostea de carte.

În aprilie au fost cumpărate cărți în valoare de 11.000 de lei

În mai au fost alocați în jur de 5.000 de lei

Adauga comentariu