Bunul simț și politețea sunt termeni care lipsesc din vocabularul unor angajați ai primăriei din Soveja. Este cazul cocoanei Rodica Morunglav, funcționar plătit din bani publici, care în loc să respecte cetățenii, îi face albie de porci!

În timp ce în toate în instituțiile publice din țările civilizate, așa cum pretindem că ar fi și România, când intri ți se spune „bună ziua” și „cu ce vă pot ajuta?”, la primăria din Soveja țipatul, urlatul, jignirile și proasta educație sunt condiția „sine qua non” pentru a fi angajat al administrației locale. Cu excepțiile de rigoare, nu vorbim despre un caz izolat. De data aceasta, însă, una dintre persoanele care au apelat la sercviciile primăriei a avut mai mult curaj și a spus-o public.


„Aventura unei adeverințe” ne-a fost povestită de o tânără din Soveja care a mers la primărie pentru a primi banalul document. Prinsă în momentul unui control, Rodica Morunglav, cea care trebuia să elibereze adeverința, a expediat solicitantul în cuvinte urâte și cu atitudine jignitoare. Scena a fost povestită de Ana Maria Hasan, cea care s-a deplasat la instiție, împreună cu sora sa.


„ Sora mea mai mica, preoteasa, a venit acasă pentru a face actele, deoarece i-au fost furate... Nu poate sta în țară decât câteva zile și, prin urmare, ne grăbim să facem actele. Am mers la primărie și am fost îndrumate spre biroul doamnei Morunglav. Am așteptat să termine cu domnul din birou și am întrebat dacă la dânsa se face adeverința pentru buletin. Dânsa ne-a răspuns nervos să ieșim afară și să venim după ora 2, pentru că, acum, nu are timp de noi.


Am ieșit afară și cât timp am întrebat dacă e normal să aștept până la ora două, in condițiile în care eliberarea unei adeverințe durează 5 minute. Am fost, din nou, trimisă la dânsa,iar între timp sora mea i-a zis doamnei că are o problema de rezolvat și că nu poate aștepta ora 14.00. Doamna în cauză i-a răspuns că nu are timp acum și să vină peste o oră, două, trei, atunci când termină. Într-un final, văzând că nu plecam și că biroul rămăsese gol, ne-a intrebat pe numele cui vrem adeverința, apoi la cine stăm. Am răspuns politicos că Nicusor Hasan este tatăl nostru.


Ne-a făcut adeverința (în tot acest timp atitudinea ei exprima furie) și ne-a trimis să o semneze d-na secretară. Cand am revenit cu foaia la dânsa, pentru a o semna (doamna secretară i-a dat foaia) a zis că nu ar trebui sa o semneze deloc având în vedere faptul că sora mea și-a permis să-i spună că nu poate astepta atât. Însă, la insistențele secretarei, până la urmă a iscălit. După ce a semnat, a început să ne facă nesimțite, că "cine suntem noi" și că „nu o doare pe ea nici în fund a cui suntem" și multe alte jigniri.


Am spus că biroul in spatele căruia se află impune un dialog civilizat, așa cum și noi ne-am adresat. În timp ce d-na secretară ne înmâna foaia și se scuza că au un control pe cap și că doamna e nervoasă, dânsa continua să țipe și să ne jignească. Am ieșit din primărie însă ea tot țipa si ne vorbea urat...”


Concluziile sunt inutile. În condițiile în care angajații administrației publice locale sunt ținuți pe posturi doar să bea cafele, să te privească cu sictir, să fii la cheremul lor, să mergi la „biroul doamnei Morunlav” și nu la biroul „evidența populației”, iar primarul sau vice-primarul să nu ia nici un fel de atitudine față de astfel de comportamente, e clar că lucrurile continuă în această notă, iar cetățenii trebuie să stea la bunul plac al incompetenților cu aere de mici dumnezei.

Scris de Cristi Merchea

 

Adauga comentariu