Bătrânețe cu peripeții: ține-mi proteza, că dau! Bătaie între pensionari într-un parc din Odobești, terminată în instanță

Un bunic de aproape 71 de ani a ajuns la venerabila sa vârstă inculpat într-un dosar, în urma unui incident din vara anului trecut. Pensionarul, originar din Odobești, este acuzat de lovire și alte violențe, victima acestuia fiind tot din Odobești. Potrivit rechizitoriului, agresiunea s-a petrecut în parcul din Odobești, însă versiunile sunt diferite. Dacă partea vătămată spune că a fost lovit inițial și de un alt odobeștean, în vârstă de 81 de ani, ancheta în acest caz a dus la inculparea unui singur agresor.

Victima a relatat că octogenarul l-ar fi lovit cu cârja peste față, moment în care a leșinat și nu mai reține exact cine și cum l-a lovit. Una peste alta, partea vătămată are certificat medico-legal, conform căruia a avut nevoie de peste 40 de zile de îngrijiri medicale, drept pentru care vrea ca inculpatul să îi achite 15.000 lei, cheltuielile cu tratamentul și daune morale.

La audieri, inculpatul a recunoscut fapta, dar a precizat că de fapt partea vătămată l-a provocat, jignindu-l: „Ce-i boșorogule? Crezi că dacă ești Joghiu, nu mă pot lua de tine?”, i-ar fi spus. Din cercetări a reieșit că partea vătămată se afla în parc, iar inculpatul l-a lovit cu pumnii în față, până acesta s-a dezechilibrat și a căzut cu fața de o bancă. Cu toate acestea, chiar din înregistrările video reiese că inculpatul a continuat să îl lovească peste cap și corp, iar apoi și-a luat tălpășița, aspect confirmat de acesta, care spune că a plecat pentru că s-a temut că vor veni rudele victimei pentru a-i sări în apărare.

Adauga comentariu