BABELE, DISTRUGĂTOARELE ROMÂNIEI

Poate nu știați, dar babele sunt vinovate pentru rahatul în care ne scăldăm. Pentru orice merge prost în țara asta, se va găsi o babă care se piaptănă. Evaziune fiscală? O babă cu pătrunjel! Poluare în București? O babă care dă foc la paie! Te plimbi prin pădure? Pac, apare Baba Cloanța! Ești prost? Te vindecă Baba Vanga! Te bagi și tu liniștit în pat? Te trezești cu o babă care e pregătită să te acuze de viol! Vreme rea în martie? OPT babe dintr-o lovitură!

De exemplu, babele sunt vinovate pentru poluarea din zona Bucureștiului. În urma unei investigații de proporții biblice, inspectorii Gărzii de Mediu au identificat cele două mafioate care le strică aerul bucureștenilor: două babe care ardeau frunze în curte.

Pe bune, Garda de Mediu Ilfov a emis chiar un comunicat în acest sens și a postat pe facebook poze cu infractoarele biologice.

După ce s-a dus pe mirosul fumului, Sherlock Holmes de la Garda de Mediu a concluzionat în comunicat: „De asemenea, pe raza localității au fost identificați o serie de cetățeni care procedau la incinerarea vegetației uscate din zona locuințelor.”

Aplauze, incredibilă muncă de investigație! Marii poluatori ai României au fost deconspirați! Acum că am rezolvat-o și pe asta, ne putem ocupa de problemele cu adevărat importante. Cum ar fi, de exemplu, tradițiile strămoșești.

Citez de pe newsweek.ro: „Ministrul Mediului, Costel Alexe, a găsit responsabil un incendiu minor de la Gara de Nord, plus arderi necontrolate de gunoaie și cauciucuri. A fost arătată cu degetul tradiția de Lăsata Secului, când în mai multe comune din jurul Capitalei au aprins sute de focuri pentru a marca „ultima zi când se mai poate mânca de dulce, înainte de a începe unul din cele patru mari posturi rânduite în Biserica Ortodoxă (Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintelor Paşti, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului).”

Când nu poluează România, babele fac evaziune fiscală. Și nu se joacă senioarele. Sunt atât de periculoase, încât ANAF ajunge să le pună poprire pe conturi! În 2016, ANAF a poprit conturile din bancă, titluri mobile, disponibilitățile bănești prezente și viitoare, bunurile mobile necorporale, pentru o datoie de 44 de lei a unei bătrânici de 83 de ani care vinde pătrunjel în piaţă, susţine ginerele bătrânei, conform specialarad.ro.

De fiecare dată când vedeți un polițist local că înreabă de sănătate o băbuță care vinde flori la colț de stradă, de fiecare dată când vedeți o razie ANAF prin piețe, de fiecare dată când vedeți o bătrână cu un fir de pătrunjel în mână, să știți că sub baticul ăla se poate ascunde cea mai mare evazionistă din România. Iar cei de la ANAF sunt îndrăgostiți de evazioniști. Atât de îndrăgostiți, încât uneori se bagă în pat cu ei.

În 2015, „procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Satu Mare - au reţinut opt persoane, printre care se află şi un consilier de la ANAF Cluj, sub acuzaţia că au constituit o grupare specializată în evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul în acest caz fiind de 8,7 milioane lei.”, anunţă Agerpres.

Luptă la baionetă cu evaziunea fiscală, în țara asta: bătrână de 83 de ani cu conturile poprite pentru pătrunjel și consilier ANAF într-o grupare de evaziune fiscală.

Și totul din cauza unei babe. Baba supremă. Ați vrut voi democrație după Revoluție, dar băbuța Iliescu a mai dat cu comunism în voi niște ani, să nu pierdeți gustul.

Adauga comentariu