Avocată din Vrancea, după 14 zile în care a stat în autoizolare: „NU SUNTEM NUMERE....SUNTEM OAMENI... #stațiacasă”

Unii vrânceni nu au înțeles nici acum la ce risc se expun atunci când nesocotesc regulile, avertizările și recomandările autorităților legate de prevenirea răspândirea infecției cu coronavirus. Pericolul este real și ne bate la ușă, avem în Vrancea zeci de cazuri confirmate, aseară a fost raportat chiar primul deces din județ. Da, o femeie de peste 80 de ani a murit. Vârstă venerabilă, afecțiuni asociate. Dar putea fi mama și bunica oricăruia dintre noi. Și familia sa ar mai fi putut să o aibă mult timp aproape, dacă nu ar fi existat acest virus.

Că nu e de glumă sau de tratat lucrurile superficial explică o avocată din Vrancea, care a trecut prin experiența autoizolării. A trecut cu bine, ea și familia sa. Dar ce ne așteaptă pe toți, în continuare? Acum mai bine de două săptămâni, un membru al familiei sale s-a întors din străinătate, unde fusese plecat în cadrul unui proiect. Deși riscul de a contracta virusul era minim, decizia a fost ca toți să intre în autoizolare. Nu i-a obligat nimeni, ci a fost un gest asumat și conștient. Când a ieșit din casă prima dată după cele 14 zile, o scurtă vizită la magazinul din apropierea locuinței, pentru nevoi urgente, avocata și-a dat seama că lumea nu se schimbase: oamenii în continuare circulă nestingheriți, oamenii încă văd coronavirusul ca pe ceva îndepărtat, dacă nu chiar o glumă.

Despre COVID
Acum trei luni, în ianuarie, când vedeam la televizor pe cei din Wuhan închiși în case și strigau de la ferestre, râdeam cu toții... era acolo nu la noi.
Liderii noștri aveau alte priorități legate de cine este sau nu la putere ...Liderii lumii tratau cu indiferență...
Apoi a venit în Italia, Lombardia...
Și totul s-a schimbat ...Am devenit niște numere ...pentru ei ...pentru cei care ne conduc, nu numai în România, dar peste tot în lume.
Numai că numerele astea suntem noi, noi oamenii - eu numărul 1.845 (nu îl știu exact, am dat un număr la întâmplare) în autoizolare la domiciliu în Vrancea, tu - poate numărul 16.587 în carantină, el - numărul 725 confirmat COVID, medic în spital, ea - numărul 109 decedată, confirmată COVID, cu alte boli, mama, bunica cuiva.

Nu înțelegem ce este COVID decât atunci când facem parte din aceste numere ...
NU SUNTEM NUMERE....SUNTEM OAMENI...
Suntem fiica, fiul, mama, tatăl, bunica, bunicul, nepoata, nepotul, unchiul, mătușa...
Suntem...
#stamacasa
#stațiacasă

COVID nu iartă...”, scria aseară avocata pe Facebook. 

Adauga comentariu