Ateneul rămâne așezământ cultural, fără Centru de excelență. Directorul Marinela Șerbănuț: „Am primit foarte multe telefoane și vizite de la tineri talentați. Le-ați tăiat craca, vă mulțumesc!”

Consilierii locali nu s-au pus de acord cu transformarea Ateneului „Maior Gheorghe Pastia” în instituție de spectacole. Proiectul care viza schimbarea încadrării Ateneului Popular din așezământ cultural în instituție de spectacole a picat, după ce consilierii PNL și consilierul UNPR Costel Bârsan au votat împotrivă. Aceasta chiar dacă în sala de ședințe a fost prezentă Marinela Șerbănuț, directorul instituției de cultură, care a explicat în linii mari despre ce este vorba. După vot, directorul Șerbănuț a ținut să sublinieze ce consecințe a avut votul negativ: „La momentul aflării că în Ateneu va exista un centru de excelență, am primit foarte multe telefoane și vizite de la tineri talentați. Le-ați tăiat craca, vă mulțumesc!”.

Până la vot, consilierul Ana Maria Dimitriu a supus la vot câteva amendamente, arătând faptul că grupul PNL este împotriva modificărilor propuse. Una dintre remarci a fost aceea legată de faptul că în noul Regulament „nu se pomenește de Pastorala și acești oameni care fac parte din formația corală nu își vor mai regăsi locul”.  Directorul Șerbănuț a arătat însă că Pastorala nu este în pericol să dispară, ci din contră: pe lângă faptul că se va schimba încadrarea instituției, aici ar urma să funcționeze și un Centru de excelență, unde tinerii talentați vor veni să își exerseze talentele. 

Consilierii PNL și-au explicat opoziția făcând apel la memoria maiorului Pastia, cel care a donat așezământul cultural Focșaniului. „Nu aș dori ca această instituție să fie politizată și să ajungă pe persoană fizică”, a atras atenția consilierul Corneliu Gheoca. Ba mai mult, consilierul Bârsan a subliniat că nu este de acord cu schimbarea propusă: „Adică nu au loc parangheliile și trebuie să fie mutate aici? Dacă vrem spectacole, avem unde să le ținem. Lăsați în pace Ateneul. Până nu l-ați dat jos pe director nu v-ați lăsat”.

Testamentul bunului și neprețuitului maior nu are absolut nicio legătură cu proiectul nostru de hotărâre. Îi mulțumesc și ar fi bine ca mulți vrânceni să facă ce a făcut dumnealui. Nu ați înțeles ce vrea să se facă acolo. Vrea cineva să vină cu forțe proaspete. Un om tânăr, care se pricepe și îi punem bețe în roate. Doamna director. Este mare păcat. Puneți frână mai ales la proiectele acestea în care se dorește a se înființa un centru de excelență pentru tineri. În loc să își piardă timpul cu telefonul sau cu tableta, sau pe stradă, fumând, vin și își demonstrează talentul artistic”, a ținut să asigure viceprimarul UNPR Marius Iorga.

 

 

 

 

Adauga comentariu