Aspecte despre liderii liberali din trecutul oraşului Focşani şi cum se comportau aceștia (politic și nu numai) în vremurile de odinioară


Un exemplu ar fi familia Săveanu despre care s-a mai amintit prin cărți și publicații, dar încă se mai poate povesti.
   
Despre acestă familie Săveanu, Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naţionale dispune de câteva  informații documentare. În anul 1916, pe când avea 72 de ani, bătrânul N. Săveanu era înscris în listele electorale ale eligibililor la senat,  fiind menționat cu domiciliul pe str. Curtea de Apel la nr. 2 (astăzi Cezar Bolliac), o casă deosebită, care nu mai există în zilele noastre și care ar fi  localizată în prezent vis-a-vis de Spitalul Militar Focșani.

Bătrânul Săveanu s-a născut în jurul anului 1840, nu în orașul Focșani sau județul Putna, ci pe alte meleaguri, de unde a plecat și s-a stabilit în zona noastră. În documentele de la Focșani, Nicolae Săveanu apare prima dată după anul 1880, atunci când este ales fie deputat la București, fie primar la Focșani ori chiar consilier local.

Primar a fost ales de 3 ori, respectiv 1884-1886, 1895-1899 și 1907 și de nenumărate ori deputat și senator. Într un vechi document politic, bătrînul Săveanu  este pomenit ca fiind   născut  la Huși, unde probabil s-a și căsătorit, iar la Focșani mutându-se mult mai târziu după Războiul de Independență.    

La Bârlad, pe la 1866,  a venit pe lume  fiul N. N. Săveanu, catalogat pe un site local ca fiind o personalitate bârlădeană. // Săveanu N. Nicolae doctor în drept, ministru// -  N. N. Săveanu  a urmat Gimnaziul și Liceul la Școală Normală Bârlad ce se cheamă azi Liceul Pedagogic - Ioan Popescu - Bârlad, instituție pe care a început-o în 1877 și a  absolvit-o în anul 1885.  După absolvire a lucrat o perioadă că profesor, după care a intrat în politică urmând exemplul tatălui sau.   

 În „Amintiri din viață literară”, I. Peltz  îi face o interesantă caracterizare: „Nicolae N. Săveanu era un vestit, pe vremuri, vârf al liberalilor, focșănean, avea casă bogată și la București și după ce a fost de câteva ori ministru, se alegea în guvernările liberale președinte al Camerei Deputaților. Foarte îngrijit, arbora întotdeauna costume elegante, cravate fine de mătase, pantofi de ultima modă. Potrivit de statură, purta mustață tunsă englezește, iar părul alb cu impecabilă cărare la mijloc. Studiase filozofia, fusese și profesor.

Fiu de vechi om politic liberal, cu o situație materială din cele mai bune, n-a avut nevoie să obosească la catedră. A devenit, aidoma tatălui său, om politic și a moștenit și șefia organizației partidului liberal din fostul județ Putna. Ca președinte al Adunării Deputaților, lua rareori cuvântul și numai când era obligat. În schimb, îl întâlneam zilnic la Capșa, în ambianța căreia se simțea cât se poate de bine. Prieten cu ziariștii, desenatorii și caricaturiștii de pe vremuri, chipul său apărea destul de des în coloanele ziarelor și revistelor.

Cum intra în cafenea, vedeai în spatele său o umbră: era Vasile Negreanu, casierul Camerei Deputaților. Acesta purta subsuoară servieta doldora de hârtii. Lui N. N. Săveanu nu-i plăcea să stea prea mult la biroul prezidențial, prefera deci să rezolve hârtiile la cafenea.

Șezi aici Vasile, îl invită el și scoate marfa. Casierul se execută. Președintele n-avea răbdare și nici tragere de inima să citească hârtiile –Ce-i cu asta?  -Niște materiale de birou Să aprobați plata. -Bine aprob -Asta ce-i? -Niște reparații Avem câteva oferte  -Bine aprob  -Pe care? -Cum pe care?  Și cască - Păi dom-le președinte avem mai multe oferte Examinați-le și decideți. Nicolae Săveanu cască. Ce să fac, să examinez? Fii serios dom le - Dă-mi una s-o aprob. Oricare. Dar astea ce-s?  -Cereri de ajutor. S-au adunat dom-le președinte. Ați fost ocupat și n-ați avut vreme să le rezolvați. Și pe faţa lui Vasile Negreanu trecea și se ștergea un zâmbet. Știa el cât de ocupat era d-l președinte.

Dar și Săveanu îi prinde puiul de zâmbet de pe obraz -Mai oltene, îl dojenea -O iei așa dulce subțire -Lasă, lasă că te cunosc  -Scrie și tu pe fiecare cerere ce sumă crezi că merită băiatul și lasă-mă că am lucrat destul. Trec mâine să le semnez. Săveanu, odată scăpat de casier, devenea numai urechi. Clarnet, ziaristul, începea tocmai să povestească despre o intrigă politică pusă la cale de opoziție. Săveanu se arată foarte interesat  -I-auzi! făcea el sau Așa! sau Ce tot spui!”

Și încă multe altele mai scrie I.Peltz în amintirile sale publicate în 1974, deși multe dintre aceste povestiri ar trebui crezute pe jumătate. Mărturiile documentare de la Arhivele  Vrancea  îi pomenesc pe Saveni și altfel decât satrapi, inventatori de suveică electorală, superficiali și prefăcuți.  Bătrânul liberal Nicolae Săveanu s-a străduit să alimenteze cu apă Focşaniul şi a făcut intervenţii pentru a aduce în apropierea oraşului calea ferată Bucureşti- Iaşi.

A ocupat în Focşani funcţii precum cea de subprefect, director de prefectură, primar şi prefect. De la 1882 pană în 1886 a fost deputat al Colegiului I Putna. Doi ani mai târziu ajunge deputat în Camerele Conservatoare unde rămâne pană în 1895, ca membru al opoziţiei liberale. În aprilie 1895 se retrage din cameră ca formă de protest faţă de Legea Minelor. Cu toate acestea este reales la finele aceluiaşi an. În octombrie 1922 trece în nefiinţă şi imediat un comitet aflat sub îngrijrea primarului Iorgu G. Poenaru a strâns fondurile necesare ridicării unui bust care să-l omagieze pe bravul om politic.

Monumentul a costat la acea vreme circa 102 mii lei, din care peste 78 mii lei au fost strânşi prin subscripţie publică, și a fost dezvelit la 7 decembrie 1924, dar ca şi bustul lui Apostoleanu şi cel al lui Săveanu a dispărut. Acesta era amplasat pe locul în care se află  azi bustul lui Ştefan cel Mare lângă Muzeul de Istorie Vrancea. Fiul său, Nicolae N. Săveanu, a fost la rândul său protector al şcolilor, ministru al Sănătăţii Publice şi Ocrotirii Sociale între 1923 şi 1926.

„Era «atent la serbările şcolarilor, împărţind cărţi şi monede de 5 lei de argint elevilor silitori». «Începuturile culturalizării în vechiul judeţ i se datorează lui». A ajutat la înfiinţarea de şcoli, a încurajat constituirea de cooperative de credit la sate. Plecarea lui la Bucureşti, ca deputat, a văduvit anumite laturi culturale şi spirituale ale dezvoltării judeţului”.

În timpul vieții, numele lui N. N. Săveanu a fost atribuit Spitalului din Vidra și unui liceu din țară, dar după 1945 ambele nume au fost înlocuite de către comuniști.

În familie urmează al treilea liberal convins, Radu N. Săveanu, născut la București în 1893. Povestea cu soția sa care fuge cu prințul Nicolae este cunoscută de mulți. Iată cum sună aceasta: Ioana Dumitrescu Doletti, născută în 1902, era fiica unui proprietar de terenuri din localitatea buzoiană Tohani. După cum o caracteriza omul politic Constantin Argetoianu, Ioana „era de o frumusețe discutabilă dar înzestrată cu toate atracțiile viciului, deșteaptă și șireată”. Întâlnirea celor doi, Ioana cu prințul, petrecută în 1931, a fost una dintre acele întâmplări despre care Bucureștiul a vorbit mult timp.

Același neîntrecut Argetoianu povestește momentul: „Prințul Nicolae, fratele lui Carol al II lea a cunoscut-o la Automobil Club, unde doamna venea să dejuneze cu soțul... Scandalul a izbucnit într-o zi, la poarta Automobil Clubului. Prințul dejunase cu iubita (Ioana Doletti îi devenise între timp amantă - n.r.) și cu soțul ei, coborâsera toți trei scara și, când să se despartă, doamna Săveanu, în loc să se urce în mașină conjugală, s-a urcat în a Prințului și a șters-o fără nicio explicație. Săveanu a sărit în a lui și a pornit după ei.

În dreptul palatului Prințesei Elena, Prințul a oprit mașina, a scos garda și... a ordonat arestarea soțului. În urma scandalului, Săveanu, silit probabil de ai lui, a cerut divorțul. Drept recompensă, a fost numit consul și detașat la Bruxelles. După divorț, Ioana a luat numele de Doletti, pe care l-a găsit exotic și elegant. Ghinionist în viața de cuplu, după venirea comuniștilor a pățit-o mai rău.  

Să vedem ce scrie în fișa sa penală: a fost arestat de către comuniști în 1960 pentru uneltire, după ce mai suferise  o perioadă de internare în Lagărul-colonie  Valea Neagră care a început prin 1952 -  A fost condamnat la  10 ani, în 1960 ,închis la Penitenciarul Jilava și grațiat în septembrie 1963,   murind imediat acestui moment, la domiciliu  și  plătind parcă , cu suferințele sale ,  păcatele , multe, puține ,câte au fost ,  ale  tatălui și bunicului său .  Ca urmași Radu N Săveanu a avut o singură fată , despre care nu se știe deocamdată nimic   Aceasta  s-a nascut  între 1925-1929 , iar în prezent e puțin probabil să mai trăiască.

 

Florin Dîrdală - Arhivele Naționale Vrancea

 

Adauga comentariu