Aripa tânără a PNL Vrancea dorește crearea unui Centru de Antreprenoriat cu sediul în Focșani. Inițiativa va lua forma unui proiect de hotărâre ce va fi supus spre aprobare într-o ședință a consiliului județean

Președintele Tineretului Liberal Vrancea, Ciprian Epure, vrea să transmită o inițiativă legislativă la nivelul Consiliului Județean Vrancea, practic un proiect de hotărâre care are ca scop înființarea unui Centru de Antreprenoriat și Dezvoltare a Producătorilor Agricoli. Pentru ca proiectul să fie popularizat suficient și să aibă impactul așteptat în rândul celor interesați, consilierul județean își propune să lanseze dezbateri serioase pe această temă, mai ales că inițitiva se bazează pe business și afaceri în domeniul agricol, chestiuni neglijate de administrația locală și cea județeană


Viitorul proiect de hotărâre are la bază strategia de dezvoltare a județului Vrancea, cea votată pentru 2104 – 2020, în care există câteva obiective de interes cum ar fi programe pentru susținerea creării și dezvoltării microîntreprinderilor și artizanatului la nivel local, organizarea unor cursuri de scurtă durată pentru pregătirea personalului angajat în microîntreprinderi , extinderea și dezvoltare a centrelor de consultanță în afaceri etc.


„Inițiativa noastră vine să atace o problemă, și anume cea sprijinului mediului de afaceri, în special a tinerilor care vor să facă business în Vrancea, tinerilor din mediul rural sau a micilor producători rurali care au nevoi de sprijin. Mai mult, ne dorim crearea unui incubator de afaceri pentru economia din viticultură. Suntem un județ cu multă viță-de-vie dar nu avem o preocupare pentru acest segment, pentru metode noi de cultivare și de axploatare a viței-de-vie”, spune președintele TNL Vrancea, Ciprian Epure.


Pentru acest proiect ori altele asemănătoare există fonduri europene, sume care ar putea finanța aceste incubatoare de afaceri și chiar nu ar strica mai multă aplecare către inițiative de acest gen, lăsate deoparte de administrația județeană.  Oricum, în viziunea celor de la TNL viitorul Centru ar putea fi amplasat într-o clădire ce face parte din complexul Eurogării din Focșani, edificiu ridicat cu „mari eforturi” financiare de Marian Oprișan și ministrul transporturilor de atunci, Miron Mitrea.


Tinerii liberali spun că se străduiesc de patru ani să dea o utilitate corpului de clădire, motiv pentru care s-au făcut nenumărate demersuri la primărie și consiliul județean, demersuri rămase fără răspuns. Singura soluție pe care o întrevăd, acum, cei de la TNL este o hotărâre de guvern care să clarifice treaba pentru totdeauna. Pentru a-l aduce la standardele optime de aplicare a proiectului, spațiul necesită o investiție de aproximativ 150.000 de euro, bani care ar putea veni din fondurile Uniunii Europene.  

 

Adauga comentariu