Aprozarul a apărut din nou în Focșani! Povestea unei afaceri din care „nu te îmbogățești dar nici nu mori de foame!”

Iată că, după 30 de ani de la „abolirea” regimului comunist în țara noastră, cu modul său de trai, în Focșani și-a făcut apariția un magazin cu nume rezonant: aprozarul. Ei bine, așa cum îi spune și numele, acesta oferă zarzavaturi, legume și fructe proaspete de sezon și, ceea ce este mai important „made in România”.


Ideea de a deschide un aprozar în Focșani, nume care trezește unora amintiri poate neplăcute din epoca de tristă amintire, aparține lui Costinel Simionescu, un bărbat de 40 de ani. După ce a muncit pe rupte în Spania, pe șantiere, ba chiar și în brutării, s-a hotărât să se întoarcă în țară și să pună o mică afacere pe picioare. La momentul acela, nu știa sigur ce să facă cu micul capital pe care-l strânsese cu greu în străinătate. Aștepta... și nu știa ce.


„Momentul adevărului” a venit peste el ca un meteorit. A văzut pe internet că cineva pune la vânzare o „afacere la cheie”. Practic, un magazin mixt aflat într-unul dintre cartierele orașului. Atunci i-a „clipit beculețul” și a realizat în ce ar dori să investească: într-un aprozar! Ideea i-a venit fulgerător, amintindu-și de numeroasele „fructării” deschise în Spania. De ce nu ar face și el ceva aici, așa cum a mai fost, s-a întrebat.


Fără să stea pe gânduri, Costinel și-a luat agonioseala și a cumpărat afacerea. Acum, devenise patron! „Am renovat clădirea, am văruit-o, am făcut rafturi, am vopsit... și am dat drumul. Am mers pe ideea că este ceva nou și că un aprozar vinde în proporție de 80% marfă românească, pe când supermarketurile vând 80% marfă adusă din străinătate și 20% produse din țară. Și am zis să aducem legume cu gust... lumea este mulțumită, vine și cumpără de aici pentru că știe că sunt produse românești”, ne-a spus Costinel.


Într-adevăr, cât am stat acolo pentru a-l iscodi pe întreprinzătorul nostru, mai mulți clienți au călcat pragul aprozarului. Se vedea de la o poștă că erau de-ai casei, asta după cum discutau cu „patronul”. Se învârteau cu dexteritatea obișnuinței  printre rafturi, luau de colo o legătură de pătrunjel, de dincolo câteva cepe și câțiva cartofi. Păreau mulțumiți de alegerea făcută, așa că am intrat în vorbă cu două doamne mai în vârstă.


„Eu îmi fac cumpărăturile aici de când s-a deschis aprozarul. E foarte bine, eu stau în apropiere și vin pentru că este foarte aproape de mine. Marfa este bună și te lasă să alegi ce-ți place”, ne-a spus doamna Gina în timp ce punea într-o sacoșă de plastic două verze. Lângă ea, o vecină alegea cu grijă cartofi: „Eu sunt clientă permanentă aici. Prețurile sunt bune, marfa la fel. Intri în aprozar alegi ce vrei, vezi marfa... nu ca în alte părți”, ne explică amabilă, doamna Mihaela.


Încet dar sigur, Costinel s-a pus pe picioare în cei aproape doi ani de când a deschis afacerea. De ceva timp are și o angajată care-l ajută cu vânzarea. El are alte probleme pe cap. În sezonul cald este o întreagă alergătură. În fiecare dimineață fuge după marfă proaspătă, vine la aprozar și o așează frumos, în lădițe. Clienții nu așteaptă.


Primăvara fuge după trufandale la Matca, Barcea și Corod, localități din județul Galați.  De prin iulie-august începe să colinde județul Vrancea. Localitățile preferate sunt cele din comuna Garoafa, Bizighești și Bătinești, cunoscute ca fiind „patria” legumicultorilor din județul nostru. Așa se face că aprozarul lui Costinel, numit simplu „Aprozar”, este în permanență alimentat cu roșii, vinete, ceapă, usturoi, fasole, morcovi, țelină și câte și mai câte...


L-am întrebat cum se descurcă cu toate taxele pe care trebuie să le plătească statului. Ne-a răspuns simplu: „Este o afacere din care nu te îmbogățești dar nici nu mori de foame, cam asta e. Dările la stat sunt foarte mari. Am un angajat și trebuie să plătesc toate contribuțiile... e greu. Statul nu încurajează astfel de inițiative antreprenoriale ca în alte țări”.


În Spania, de exemplu, atunci când îți deschizi o afacere mică, ca a mea, statul te scutește de taxe și impozite timp de doi ani de zile. De abia după aia te impozitează. Și mai e o chestie. La noi, lunile de iarnă sunt moarte, dar angajatul și taxele trebuie plătite”.


Spre finalul discuției noastre l-am întrebat dacă vrea să se extindă. S-a uitat la rafturile care ne înconjurau, cu un aer de chibzuință adâncă: „Aș vrea să mă extind dar e foarte riscant pentru că nu toată lumea vine la aprozar. Mulți preferă să se ducă, totuși, în supermarketuri. Apoi... ca să începi de la zero, cu chirie, până îți faci clienți... e riscant. Acum muncesc doar pentru mine și-mi place ceea ce fac”.

 

 

 

 

Adauga comentariu