Aproape 400 de șoferi au fost amendați de Poliția Locală Focșani în luna februarie. Valoarea sancțiunilor plătite de aceștia a depășit 60.000 de lei!

Luna februarie a fost destul de încărcată pentru polițiștii locali din Focșani, vigilența acestora fiind îndreptată cu precădere spre asigurarea fluenței traficului, prevenirea și combaterea opririlor, staționărilor și parcărilor neregulamentare. Acest lucru a fost reflectat în numărul și valoarea foarte mare a sancțiunilor aplicate. Per total, luna trecută angajații instituției au tăiat 529 de amenzi în valoare de 92.125 lei, adică puțin peste 19.000 de euro.


De departe, cele mai multe amenzi au fost date șoferilor care au staționat neregulamentar, polițiștii locali aplicând 114 sancțiuni în cuantum de 26.100 lei. Totodată, 83 de conducători auto au plătit cumulat 12.000 de lei pentru decizia neinspirată de a staționa în parcări fără a deține abonament.


Pe locul al treilea ca număr de sancțiuni se situează oprirea neregulamentară pe trecerea de pietoni, faptă amendată de 48 de ori cu suma totală de 6.670 de lei. De asemenea, 41 de șoferi au scos din buzunar 5.510 lei întrucât și-au lăsat mașinile în zone cu indicatorul „Oprirea interzisă”.


Nici cetățenii care au oprit în stațiile destinate mijloacelor de transport în comun nu au scăpat tocmai ieftin. Pentru prostul obicei de a-și lăsa autoturismele acolo, 37 de șoferi au plătit 4.930 de lei. Pentru pătrunderea și staționarea mașinilor pe spațiul verde, alt nărav reprobabil și necivilizat, 27 de persoane au fost sancționate și au avut de plată în total 1.600 de lei, o sumă simbolică care nu va avea efectul scontat.


2.030 lei s-au încasat și de la cei 25 de conducători auto care au luat-o pe interzis, ignorând semnele de circulație, oprirea neregulamentară în intersecție a fost amendată de 10 ori, valoarea sancțiunilor  ajungând la 1.450 de lei, în timp ce șoferii care au oprit pe trotuar, 9 la număr, au scos din buzunar 1.160 de lei.


Polițiștii locali nu au stat cu mâinile în sân nici când cu situații privind refuzul de legitimare sau de a se prezenta la sediul instituției, la acest capitol fiind aplicate 6 amenzi în valoare de 1.800 de lei. Au mai fost date 6 sancțiuni (1.300 lei) pentru consumarea băuturilor alcoolice în alte locuri decât cele prevăzute de lege, 55 de sancțiuni (2.800 de lei) pentru aruncarea de mucuri, coji de semințe și alte gunoaie pe jos și alte 6 (10.500 lei) pentru depozitarea deșeurilor menajere pe un teren viran.

 

Adauga comentariu