Afaceri cu pacienți decedați și batjocoriți la spitalul din Lugoj. Experiența șocantă prin care a trecut familia unui bărbat din Deva, mort de Covid (ÎNREGISTRARE AUDIO)

Batjocură, umilință și afaceri cu persoane decedate. Toate aceste lucruri le-au experimentat rudele unui bărbat din Deva, decedat de Covid, la Spitalul Municipal „dr. Teodor Andrei” din Lugoj.

Pe lângă durerea provocată de pierderea persoanei dragi, familia deveanului a trecut prin momente traumatizante. A doua zi, după ce rudele bărbatului au fost anunțate despre deces, au mers să ridice trupul neînsuflețit pentru a-l înhuma. Ceea ce au văzut, însă, la spitalul din Lugoj, cu greu poate fi descris în cuvinte. O dovada pură că în acea unitate medicală nu se acordă respectul minimum cuvenit unei ființe umane. O cerință care, de altfel, este prevăzută de lege.

De la spital li s-a spus că decedatul a fost predat unei firme de pompe funebre, care are un TIR în curtea spitalului.

Acolo, într-adevăr, au găsit o remorcă de TIR neînmatriculată, înconjurată de mormane de gunoaie. La nivel declarativ, remorca ar aparține unei firme de pompe funebre. Însă, din scripte reiese că aparține unei firme care are activitate în domeniul alimentației publice, respectiv restaurante/catering. Sau cine știe.

Pentru faptul că au ținut cadavrul în remorcă 14 ore, angajații firmei SC Bom Mecanica SRL le-au cerut aparținătorilor 1.200 de lei (foto factura).

Nu doar faptul că li s-a perceput această taxă, ci și atitudinea angajaților firmei de pompe funebre le-a șocat pe rudele deveanului, care a murit în spitalul din Lugoj (înregistrare audio). Din acest motiv, au insistat, asumându-și orice risc, să fie desfăcut sacul în care se afla cadavrul, pentru a-l identifica. Persoana decedată a fost pusă în sac cu tot cu tuburile de la terapie intensivă, avea un cearșaf murdar legat de gât și era plină de sânge. Imagini dureroase, care le-au rămas întipărite în suflet pentru totdeauna.

„În ce condiții, domnule? Ce-ai vrea să-l pui pe tavă sau ce?”, a fost replica angajatului de la firma de pompe funebre, la întrebările adresate de rudele decedatului despre condițiile din remorca TIR-ului (înregistrare audio). 

Am solicitat un punct de vedere vizavi de situația descrisă mai sus fostului manager al Spitalului din Lugoj, medicul Erwin Floroni. Deoarece, toată această situație s-a întâmplat în mandatul său. Acesta a declarat că nu i se pare nimic în neregulă, că nu știe nimic despre taxa percepută de așa-zisa firmă de pompe funebre și că protocolul prevede ca decedații de Covid să fie puși în saci mortuari cu tot cu „materialele de la terapie intensivă”.

„Nu știu despre asta, noi avem un contract de colaborare pentru depozitare, restul ține de ei, nu de mine. Contractul este să ne pună la dispoziție remorca, noi le dăm curentul. Deci, noi îi dăm curent pentru remorcă, el ține remorca aici și noi avem dreptul să ne depozităm pacienții la el în remorcă. Doar să-i depozităm. Restul, mai departe, ce se întâmplă cu ei de aici... Transportul de aici, încolo sau ce se mai întâmplă, nu știu să vă spun. Nu știu, chiar nu știu nimic. Noi nu avem prevăzut nimic, doar un protocol de colaborare. Nu se depozitează doar pacienții noștri (?!!), se depozitează și pacienți din alte spitale, de la Timișoara. Îi aduce și îi pune aici. Asta a fost înțelegerea, ne dați curentul și pe voi nu vă costă nimic. E protocol de colaborare, nu e contract”, a declarat medicul Erwin Floroni (foto jos).

În ceea ce privește halul în care a fost pus în sac cadavrul pacientului, Floroni a spus: „Protocoalele așa prevăd, la pacienții Covid, nu-i faci nimic. Îl dai cu formol, îl pui direct în sac. Așa prevede protocolul, se pune cu tot ce ține de materiale.”

Firma care a eliberat factura de 1.200 de lei pentru depozitarea rămășițelor pământești ale deveanului, se numește SC Bom Mecanica SRL, are ca obiect principal de activitate „restaurante”, precum și alte activități conexe. Societatea îl are ca unic asociat pe Octavian Batori, un afacerist din Lugoj, care apare în Registrul firmelor și cu o firmă de pompe funebre. Tot de la Bom Mecanica a închiriat o remorcă de TIR spitalul din Timișoara, pe care a instalat-o pe stadionul din oraș.

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș, Cornelia Bubatu, nu a spus dacă remorca de TIR din curtea spitalului din Lugoj este autorizată din punct de vedere igienico-sanitar, dând un răspuns scris, pe lângă subiect. Aceasta a explicat că s-a apelat la varianta cu remorca, deoarece spațiul destinat depozitării cadavrelor din spital a fost depășit.

„În actualul context epidemiologic provocat de infecția cu virusul SARS-CoV-2 și în condițiile în care numarul persoanelor decedate cu această patologie este în creștere, capacitatea de depozitare a acestora în spațiile special destinate și care sunt parte integrantă din structura unităților sanitare cu paturi este utilizată la maxim, uneori depașită. Pe acest considerent, ca alternativă provizorie, s-a recurs la extinderea spațiului destinat persoanelor decedate cu un container care sa asigure temperatura și condițiile corespunzatoare normelor în vigoare, amplasat în imediata vecinatate a unei unități sanitare desemnate suport COVID conform Ordinul Ministrului Sănătăţii cu nr. 555 din 3 aprilie 2020, cu modificarile si completarile ulteriore. Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș verifica modul in care sunt respectate cerintele sanitare in acest domeniu”, a transmis Cornelia Bubatu.

În ceea ce privește taxa care li s-a perceput aparținătorilor pentru păstrarea decedatului, Bubatu a spus următoarele: „excede sfera noastră de competență.”

În data de 13 martie 2020, Ministerul Sănătății a publicat un document întitulat „Protocolul specific privind managementul ın caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2), din 13.03.2020”. Ca și concluzie, merită menționat faptul că în acest protocl este un capitol care face referire la respectul care trebuie acordat unei ființe umane decedate, iar regulile de manipulare a unui decedat de Covid nu sunt diferite față de regulile în cazul decedaților din alte cauze. Cu excepția măsurilor de protecție, extrem de drastice.

„Persoanele care manipulează și transportă cadavrul vor lua în considerare respectul față de demnitatea umană, orice activitate sau acțiune asupra corpului unei persoane decedate având la bază grija și respectul cuvenit unei ființe umane decedate.”

Adauga comentariu