Adolescent de 15 ani, lovit de persoane necunoscute. Poliția caută trei agresori

Un tânăr de 15 ani din Cîmpineanca a sunat ieri panicat la 112 pentru a anunța că a fost victima unei agresiuni aproape de gara din Focșani. Nu pe vreo străduță lăturalnică, ci chiar pe Bulevardul Gării, în jurul orei 18.30. Potrivit celor relatate de adolescent, aștepta pe cineva în zonă când, pe nepusă masă, ar fi fost lovit de 2, 3 persoane. A fost luat pe nepregătite de agresorii necunoscuți, a explicat acesta, așa că nu a putut preciza cine l-a lovit din grupul celor trei persoane - doi bărbați și o femeie.

La fața locului a ajuns un echipaj al Poliției municipiului Focșani, iar acum cercetările sunt în curs. A fost deschis dosar penal pentru lovire și alte violențe, oamenii legii încearcând să îi identifice pe cei implicați în conflict.

Adolescentul s-a prezentat aseară și la spital, iar în acest moment se află internat pe Secția Chirurgie Infantilă. A fost diagnosticat cu traumatism cranio-cereblar acut cu plagă contuză în regiunea occipitală, contuzie toracicăcu escoriații și contuzie șold stâng.

 

Adauga comentariu