Adjudeanul care îl servește pe Papa Francisc vorbește despre preferințele culinare ale acestuia

În weekend, cu ocazia vizitei Papei Francisc în țara noastră, TVR1 a prezentat un documentar intitulat „Românii şi Papa Francisc”. Printre cele relatate de Irina Păcurariu în documentar se numără și povestea lui Petru Tâmpău, cel care este chelnerul Papei la Vatican. Petru Tâmpău are 37 de ani și locuiește în Italia de 20 de ani. Este născut și crescut în Adjud, unde a copilărit alături de alți patru frați. Cu o situație familială grea, deoarece erau crescuți doar de mamă, vrânceanul a decis la doar 17 ani să ia drumul străinătății.

În martie 2013, când s-a ales noul Papă, adjudeanul lucra în Santa Marta, unde era chelner. De șase ani este cel care îi servește prânzul Papei. „A devenit o obișnuință... dai telefon la bucătărie: a venit Papa la prânz, dați-mi prânzul lui”, spune Petru Tâmpău. Adjudeanul a ținut și să spună că Papa este un om simplu. 

Ce mănâncă?, îl întreabă reporterul TVR. Meniuri simple: „orez alb, pe care își pune parmezan, paste albe, pește... nimic special... în particular - fără sare, nu are voie să mănânce sărat”, dezvăluie Petru. Totodată, acesta a mai spus în interviu că ia masa alături de Papă de două ori pe săptămână și că Suvernaul Pontif este o companie mai mult decât plăcută: „De exemplu, duminica trecută. A fost o jumătate de oră, o jumătate de oră numai râsete”.

Un lucru formidabil la dânsul este faptul că își aduce aminte numele persoanelor. Din primele zile știa numele meu, al colegului meu. E foarte atent la lucrurile astea. Mai ales având în vedere vârsta, 82 de ani. își aduce aminte și numele copiilor... te mai întreabă din când în când ce îți mai face familia, copiii”, mai spune Petru în interviu.

 

Adauga comentariu