730 de kilometri de drumuri județene în Vrancea. 11 kilometri au simțit modernizarea între 2016 - 2018

Să nu mai spună nimeni că în Vrancea nu se vede progresul. În ultimii doi ani - în fine, între 2016 - 2018, la noi în județ au fost modernizați 11 kilometri de drumuri, din cei 730 câți sunt în total. Aceste date au fost strânse și publicate de Institutul Național de Statistică luna trecută, însă abia așteptăm darea de seamă pe anul acesta, dat fiind că președintele tuturor vrâncenilor aproape că a rămas fără pastă în pix după semnarea atâtor contracte de lucrări în 2018 și 2019. Cât sunt pixuri care să scrie și panglici de tăiat, stăm bine!

Potrivit datelor publicate de INS, în 2016 erau modernizați 248 de kilometri de drumuri județene, iar la finalul lui 2018 fuseseră măsurați 259 kilometri. 195 de kilometri erau acoperiți cu îmbrăcăminți ușoare rutiere, iar în 2018 - 189. În același an 2018, aveam 177 de kilometri de drumuri naționale pietruite și 105 de pământ (aceeași lungime era și în 2016).

Situația drumurilor comunale a rămas neschimbată în acești doi ani: 543 kilometri în total, 80 modernizați, 52 cu îmbrăcăminți ușoare rutiere, 198 pietruiți și 213 de pământ.

În Vrancea avem, potrivit aceleiași statistici, 505 kilometri de drumuri naționale, la capitolul „modernizate” - 351.

Adauga comentariu