16 ani, 4 mandate și un rechizitoriu. Ce îi reproșează procurorii DNA lui Decebal Bacinschi. DOCUMENTE

Decebal Gabriel Bacinschi a fost primar al Focșaniului începând cu anul 2000 și până în 2016 - inițial din partea PDSR şi apoi PSD. Considerat cel mai cel ani de-a rândul, Bacinschi a primit girul majorității pentru a conduce Focșaniului timp de 16 ani. Mai mult decât atât, Decebal Bacinschi a fost recompensat pentru isprăvile sale în decembrie 2011, când i-a fost conferit Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar”, prin pixul lui Traian Băsescu. În plus, în 2016, Marian Oprișan i-a acordat titlul de cetățean de onoare al județului, ca „cel mai bun primar pe care l-a avut municipiul”.

Însă în același an 2016, la Direcția Națională Anticorupție lua ființă dosarul penal nr. 332/P/2016, cel anchetat fiind nimeni altul decât al nostru fost primar. Rechizitoriul a fost finalizat însă abia anul acesta, pe 23 iulie, cu doi inculpați trimiși în judecată. Comunicarea DNA a venit aproape imediat, la două zile de la întocmirea rechizitoriului și înainte cu două zile ca dosarul să fie înregistrat la Tribunalul Vrancea.

Trimis în instanță, dosarul nu a primit încă niciun termen de judecată. În ziua în care DNA a comunicat oficial că Bacinschi este inculpat, acesta ne-a spus că acuzațiile nu prea au fundament, iar procedura pentru care este tras la răspundere a fost făcută în conformitate cu legislația. Pe scurt, procurorii anticorupție au făcut „o golănie”.

Practic, Bacinschi a fost trimis în judecată pentru... luminițe. 16 ani de primărie și un prejudiciu de 394.854,63 lei cu TVA, pe care însă Primăria Focșani nu și-l asumă: „Având în vedere adresa formulată în dosarul penal nr. 332/P/2016 din 26.03.2018, înregistrată la Primăria Municipiului Focşani sub numărul nr. (.....) 26.03.2018 precum şi dispoziţiile art. 20 Cod de procedură penală, vă comunicăm faptul că la acest moment nu ne constituim parte civilă în cauza menţionată”, se arată pe la finalul rechizitoriului de șase pagini.

Până la final însă, procurorii DNA au mai comunicat despre cursul anchetei. În martie 2016, după ce Primăria Focșani fusese „gazda” anchetatorilor, se făcea cunoscut că, „urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în municipiul București și județele Vrancea și Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”. Celelalte locații erau pe Bulevardul Basarabia 256 din Sectorul 3, unde se îngrămădeau mai multe firme, „care aveau legătură între ele și funcționau la același sediu” - după cum se arată în rechizitoriu. Câteva luni mai târziu, Bacinschi a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, iar în aprilie 2017 „s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului Bacinschi Decebal-Gabriel, până la concurenţa sumei de 356.642,17 lei” - aceeași măsură fiind luată și în ceea ce o privește pe cea de-a doua inculpată, Maria Cristina Costin.

În cauză au fost făcute cercetări și asupra activității unei a treia persoane: Carmen Daniela Grosu, șefa Direcției Economice din Primăria Focșani, a cărei inculpare s-a pierdut pe drum.

Carmen Grosu era cea a cărei semnătură apărea alături de a lui Bacinschi, în josul contractului încheiat în 20 decembrie 2013 cu Total Strada, ulterior căruia, la trei zile, s-a plătit peste 90% din contravaloarea lucrării, „înainte de confirmarea comisiei de recepție privind realizarea integrală a contractului”.

Procurarea și montarea efectivă a „Instalațiilor de iluminat ornamental în Piața Unirii – Municipiul Focșani” s-a realizat înaintea obținerii aprobărilor legale privind investiția, a întocmirii documentației ce a stat la baza achiziției și înaintea semnării contractului cu operatorul economic. Montarea efectivă a „Instalațiilor de iluminat ornamental în Piața Unirii – Municipiul Focșani” s-a realizat de către salariații societății în două etape, respectiv în perioada 3-6 decembrie 2013 (etapa I – realizare instalație iluminat) și în perioada 15-18 decembrie 2013 (15-17 decembrie 2013 suplimentare ornamente luminoase a plasei inițiale-etapa II, iar pe 18.12.2013 livrare subansamblu-panou luminos modulat ,,La mulți ani 2014”)”, se arată în rechizitoriu.

Mai mult decât atât, după cum se poate vedea în documentul de mai sus, nu doar că Total Strada era o societate agreată, însă pentru a se asigura că nu intervine nimeni în procedura de atribuire, „în înțelegere cu reprezentanții SC (Total Strada - n.r.) SRL, au fost trimise invitații de participare către trei societăți comerciale..., societăți care aveau legătură între ele și funcționau la același sediu. În urma derulării procedurii de achiziție a fost desemnată câștigătoare SC (Total Strada - n.r.) SRL”.

Total Strada este controlată în acest moment de Maria-Alexandra Brehui, o afaceristă de 34 de ani născută în Hunedoara. Inițial cu cinci acționari (Brehui avea 72% din capital), se ajunge ca ușor hunedoreanca să rămână singură în societate. Despre aceasta se știe - potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial - că în 2012 a fost al doilea cel mai mare donator financiar către PDL la nivel național, cu o donație de 200.000 lei. Însă în ultimii ani s-a ocupat de iluminarea unor orașe precum Galați sau Craiova, semn că banii nu au miros. Cu toate acestea, Total Strada este pe minus de câțiva ani, iar numărul angajaților e în scădere dramatică.

 

Adauga comentariu