140 de pacienți au fost externați de la Spitalul Județean după ordinul avizat de ministrul Vela. Numărul bolnavilor rămași în secții este însă mult mai mare

Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani a finalizat procedura de triere a pacienților internați, în conformitate cu ordinul emis de ministrul Marcel Vela. În cele două zile care au trecut de la emiterea ordinului comandantului acțiunii și avizat de ministrul Afacerilor Interne - pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2 (noul coronavirus), la nivelul unităților sanitare publice și private, cea mai mare unitate cu paturi din județ a dispus externarea a 140 de pacienți, care nu erau considerați urgențe medicale. Însă pe secții au rămas 216 persoane, a căror externare s-a considerat că le-ar periclita starea de sănătate.

Luni a fost emis ordinul care prevedea că, începând cu 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente și investigații medicale spitalicești, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate. De asemenea, se suspendă consultațiile programate și programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.

Totodată, în ordin se arăta că spitalele au la dispoziție 48 de ore pentru a externa toți pacienții care nu reprezintă urgențe și care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.

Adauga comentariu