Zodia ghinionului. A început asfaltarea spre Mândrești, însă vremea nu ține cu autoritățile. Video

Iarna nu-i ca vara, însă nici vara nu mai e ce a fost. Se pare că nici măcar vremea nu ne mai suportă pe unii dintre noi, iar ploaia cu siguranță pune bețe în roate la multe proiecte de amploare pe care autoritățile le au în plan. Unul dintre acestea, drumul spre Mândrești. Și îi spunem drum, pentru că șosea e greu de spus. Unii trecători ne-au confirmat că de puțin timp, la ieșire din Focșani spre Mândrești se lucrează cu spor pentru marea asfaltare. Însă va mai trece ceva timp până să avem ceva asfalt de calitate, dat fiind că vremea, iată, ne ia prin surprindere.

Ce-i drept, din imaginile primite la redacție, arată promițător. Acum nu știm dacă lucrările au fost sistate azi, cât a durat ploaia, sau dacă asfaltul e din ăla șmecher, care poate fi turnat în orice condiții meteo. Nu e defel exclus, ar zice unii.

Adauga comentariu