VIDEO! Revoltător! Cum este tratată o persoană în stare de inconștiență la UPU Focșani! Update: Pacientul era beat și a fost trimis la psihiatrie, însă a refuzat internarea

Update: Surse din Spitalul Județean ne-au confirmat că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, atunci când a fost adus la urgență. Faptul că a fost lăsat pe hol, în scaunul cu rotile, a fost explicat prin aceea că, în același timp, la UPU, fuseseră aduși mai mulți pacienți proveniți dintr-un accident rutier. Cadrele medicale acordau îngrijiri medicale în acel timp și altor urgențe, printre care și un pacient aflat în stop respirator. Aceleași surse ne-au spus că pacientul aflat în stare de ebrietate a fost preluat ulterior, tratat și trimis la Secția de Psihiatrie. Ulterior, acesta a fost diagnosticat ca fiind consumator nociv de alcool, însă a semnat că refuză internarea.

În acea seară, persoana care a filmat și a postat ulterior materialul pe Facebook a fost sancționată cu avertisment. Cadrele medicale au chemat jandarmii nu pentru că aceasta a filmat la UPU, ci pentru că a provocat scandal, iar cadrele medicale nu își putea desfășura activitatea. Persoana care a filmat nu era pacient, ci venise cu cineva care fusese zgâriat de o pisică. 

 

Știrea inițială:

Imaginile de mai jos au fost surprinse cu ajutorul telefonului mobil de o doamnă, revoltată de ceea ce a putut vedea la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vrancea. Din filmuleț se poate observa cum un pacient, aparent leșinat, este lăsat în voia soartei de cadrele medicale.

Acesta cade din scaunul cu rotile, unde zăcea inconștient, fără ca asistenții medicali să intervină. Abia după ce au sărit în ajutor câțiva oameni, cadrele medicale l-au reașezat pe scaun pe bărbatul care nu dădea nici un semn de luciditate, după care și-au văzut de ale lor.

Cert este că asistentele erau mai preocupate de persoana care filma întreaga scenă cu telefonul mobil, decât să acorde primul ajutor unei persoane care zăcea inconștientă. La un moment dat, bărbatul se ridică brusc de pe scaun, semn că își revenise, însă era confuz și dezorinetat. Nu este exclus ca persoana respectivă să se fi aflat sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe cu efect halucinogen.

Sursa video: Facebook


 

Adauga comentariu