Vicele Dănuț Cristian a stat la rând pentru a-i putea strânge mâna Vioricăi „Eye of the tiger” Dăncilă

Nu ne îndoim că, dacă președintele PSD Vrancea ar fi fost prezent astăzi la Congresul social democraților ar fi existat cu siguranță câteva declarații din partea acestuia, ba chiar și un discurs. Așa, în lipsa acestuia, social democrații vrânceni au fost reprezentați (și) de vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dănuț Cristian. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă pe plan local atunci când Marian Oprișan lipsește, iar vicele Cristian îi transmite mesajul scris mai departe, la Congresul PSD acesta a avut sarcina de a sta la coadă pentru a da mâna cu Viorica Dăncilă.

Viitorul președinte al României”, așa cum au prezentat-o social democrații pe Viorica Dăncilă, și-a făcut intrarea în sală pe binecunoscuta melodie „Eye of the tiger”, din filmul Rocky.

Sursa Video: Știri pe Surse

După „Eye of the tiger” și o baie de mulțime de peste 15 minute, social democrații au „onorat împreună imnul național”, iar apoi au urmat discursurile. Viorica Dăncilă a fost desemnată oficial candidatul PSD la prezidențiale. Dăncilă s-a prezentat ca fiind „mai puternică decât toți acești bărbați care nu fac altceva decât să țipe de pe margine”. Vom vedea dacă asta este rețeta succesului... în toamnă.

Adauga comentariu