A sunat la 112 pentru a anunța că fiica și concubina sa au fost răpite! Ce a descoperit poliția

Alertă ieri dimineață în Spulber, după ce un localnic a cerut ajutor poliției pentru a da de urma unui răpitor. Bărbatul a sunat panicat la 112 anunțând că fiica sa în vârstă de 3 ani, precum și concubina, fuseseră răpite cu o zi înainte. Povestea a avut însă un final neașteptat: oamenii legii au descoperit că de fapt concubina vrânceanului îl părăsise și se mutase la altcineva! Pentru că s-a ajuns la concluzia ca bărbatul cunoștea de fapt adevărul și a pus pe drumuri degeaba oamenii legii, acesta a fost amendat contravențional pentru alarmarea nejustificată a organelor de poliție.

„La data de 9 septembrie, ora 08.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Vidra au fost sesizați de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din comuna  Spulber, despre faptul că la data de 08 septembrie concubina și fata lui, în vârstă de 3 ani, au fost răpite de la domiciliu de către un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Vintileasca. În urma verificărilor efectuate de polițiști, atât femeia cât și minora au fost identificate pe raza comunei Paltin, declarând că a părăsit voluntar domiciliul reclamantului, pentru a  locui cu bărbatul cu care a plecat”, a comunicat IPJ Vrancea.
 

Adauga comentariu